Opinii - Comentarii

Izolarea ştiinţifică a Muzeului Unirii din Alba Iulia ia amploare.

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

O altă personalitate ştiinţifică de calibru, profesorul universitar dr Mircea Babeş din Bucureşti, refuză în termeni duri şi categorici invitaţia trimisă de directorii muzeului albaiulian, de a participa la  simpozionul dedicat cercetărilor arheologice de la Roşia Montană, organizat în perioada 3-4 mai 2012 in Alba Iulia.           Precizăm că declinarea în asemenea termeni a invitaţiilor de participare la evenimente ştiinţifice (aşa cum o face acum dl profesor Babeş sau cum a făcut-o anterior dl profesor Piso) este neobişnuită, fiind o premieră la acest nivel,  şi reprezintă de fapt un vot de blam ştiinţific adresat organizatorilor.  Iată cum îşi motivează dl profesor refuzul de participare:

Petrecerea Divorțaților

„Domnule Constantin Inel,

 Rememorând mai multe „dezbateri” și „simpozioane” organizate prin intermediari și finanțate de Gold Corporation, cu scopul evident de a da o acoperire „științifică” și girul specialiștilor pentru distrugerea planificată, sistematică,  a patrimoniului arheologic al Roșiei Montane, nu văd niciun motiv să dau curs invitației dvs. și să mă las antrenat într-un joc nedemn, străin de principiile morale ale profesiunii de arheolog, de cercetător și profesor, la care țin după o activitate de 48 de ani în acest domeniu.

 Admiţând, în principiu, că atât muzeul dvs. cât și Universitatea din Alba Iulia ați susține aceste principii, nu pot să nu observ că întreaga manifestare este orientată întru sprijinirea intereselor corporației RMGC și este controlată de partizanii nedezmințiți, fără limite, ai proiectului minier distructiv și de mercenarii înregimentați, contra plată, în așa-zisul ”grup independent de monitorizare”, cum ar fi d-nii „moderatori” A. Vulpe, R. Theodorescu  (dezavuați de Academia Română pentru atitudinea lor) și I. Opriș.

 Competența acestor domni în materie este infinit mai mică decât pofta lor de bani, și ca urmare nu văd ce am putea discuta împreună și cum ar trebui să mă las „moderat” de ei.

Ca urmare, mulțumindu-vă pentru presupusele bune intenții ale invitației dvs. sunt nevoit să o refuz și să îi îndemn și pe alți specialiști de bună credință să procedeze la fel.

 Prof. dr. Mircea Babeș, membru de onoare al institutelor de arheologie din București, Iași și Sofia, membru corespondent al Institutului Arheologic German”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult