ITP 2021: Care sunt regulile după care se va face inspecția tehnică periodică. Ce amenzi riscă șoferii
Automobilele înmatriculate în România pot circula pe drumurile publice cu condiția ca starea lor tehnică să respecte prevederile legislației rutiere în vigoare. Astfel, pentru a se asigura că mașinile aflate în circulație respectă niște cerințe minime de siguranță, autoritățile le verifică, la diverse intervale de timp, de principiu, în funcție de vechimea vehiculului, în cadrul inspecției tehnice periodice (ITP).
După cum stabilește Ordonanța Guvernului nr. 81/2000, sunt supuse ITP-ului doar mașinile înmatriculate sau înregistrate în România, nu și cele înmatriculate în alte țări. Prin această inspecție tehnică, autoritățile vor să se asigure că mașinile care circulă pe drumurile publice din România sunt sigure din punct de vedere tehnic.
Obligația de a efectua inspecția tehnică revine deținătorului certificatului de înmatriculare sau de înregistrare.
Deținătorul certificatului de înmatriculare sau înregistrare este, conform Ordonanței Guvernului nr. 81/2000, „persoana juridică sau fizică pe al cărei nume este înmatriculat/ înregistrat vehiculul”.
CITEȘTE ȘI: Înmatriculare auto 2021: Care este procedura de urmat și ce documente sunt necesare
Legislația în vigoare prevede că, în 2021, mașinile de uz personal, adică nu cele folosite pentru transportarea persoanelor sau mărfurilor, trebuie să facă inspecția o dată la doi ani. Există totuși o excepție, și anume este vorba despre mașinile cu vârsta de peste 12 ani, deținătorii acestora fiind nevoiți să le prezinte la ITP anual.
În schimb, autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune, cele folosite ca taxi sau pentru închiriere, precum și cele pentru școala auto care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri trebuie să treacă ITP-ul la șase luni.
Totodată, mașinile noi trebuie să facă primul ITP la trei ani de la înmatriculare. Termenul pentru efectuarea primei inspecţii se socoteşte de la data primei înmatriculări, iar pentru următoarea inspecţie tehnică periodică, de la data celei precedente.
Mașinile utilizate pentru transportul de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune, autovehiculele utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere se supun primei inspecții tehnice periodice la un an, dar doar dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.
În urma inspecției tehnice, autovehiculele trec de inspecție doar dacă au, cel mult, defecte mici. Dacă însă mașinile sunt identificate la verificări cu defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu trec de inspecție, iar proprietarii sunt nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile.
Definițiile celor trei categorii de defecte sunt următoarele:
– deficiențe minore: deficiențele care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore;
– deficiențe majore: deficiențele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic și alte neconformități mai importante;
– deficiențe periculoase: deficiențele care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului.
Un alt aspect de care ar trebui să țină cont șoferii este că, în situația în care ITP-ul unei mașini expiră, înmatricularea acesteia este suspendată automat. Astfel, potrivit Codului rutier, dacă un conducător auto circulă cu o mașină al cărui ITP a expirat, riscă atât o amendă pentru lipsa ITP-ului valabil, cât și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării, valoarea totală a amenzii putând ajunge la 5.800 de lei.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Economia României 2026: Declin teribil. PIB-ul scade mai puternic decât în Ucraina, țară aflată în război
Economia României 2026: Declin teribil. PIB-ul scade mai puternic decât în Ucraina, țară aflată în război Evoluția economiei României în primul trimestru din 2026 este comprabilă cu cea a economiei Ucrainei, țară aflată în război. Ambele au înregistrat scăderi economice în primul trimestru din 2026, însă contracția economiei din țara noastră a fost mai accentuată […]
Film al regizorului Cristian Mungiu, laureat la Cannes 2026: Premiu care recompensează producții dedicate valorilor jurnalismului
Film al regizorului Cristian Mungiu, laureat la Cannes 2026: Premiu care recompensează producții dedicate valorilor jurnalismului Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat Premiul François Chalais la Cannes Film Festival, au anunțat reprezentanții producției într-un mesaj publicat pe Instagram, potrivit Mediafax. „Suntem fericiți să anunțăm că FJORD a primit Premiul François Chalais, o distincție […]
Ilie Bolojan: ,,Orice fel de guvernare ar fi, dacă nu ţine cont de aceste probleme destul de grave, structurale, nu are nicio şansă să îndrepte lucrurile”
Ilie Bolojan: ,,Orice fel de guvernare ar fi, dacă nu ţine cont de aceste probleme destul de grave, structurale, nu are nicio şansă să îndrepte lucrurile” Ilie Bolojan, președintele PNL, afirmă că niciun guvern care ajunge la Palatul Victoria nu are „nicio șansă” să corecteze problemele și să asigure dezvoltare și prosperitate dacă nu abordează […]