Curier Județean

ISU Alba: Recomandări privind respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2018

Ioana Oprean

Publicat

în

În data de 19 mai 2018 se va desfăşura evenimentul „Noaptea Muzeelor” – ediția 2018, care, potrivit experienţei anilor trecuţi, se caracterizează printr-o mare afluenţă de persoane în obiectivele muzeale, într-un interval orar nespecific utilizării curente, inclusiv pe timp de noapte.

Petrecerea Divorțaților

Având în vedere că respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor, precum şi adoptarea unui comportament adecvat, conduc la evitarea sau limitarea semnificativă a producerii unor evenimente negative, soldate cu victime şi/sau însemnate pagube materiale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba recomandă respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, de prevenire a situaţiilor de urgenţă şi de conduită în legătură cu evenimentul „Noaptea Muzeelor” – ediția 2018, de către personalul / reprezentanții muzeelor, precum şi de către vizitatorii obiectivelor participante.

Măsuri adresate personalului / reprezentanților instituţiilor participante la eveniment

  • Întrucât evenimentul se va desfăşura pe timp de noapte, deci într-un interval orar nespecific utilizării curente a muzeului, este obligatorie pregătirea din timp a unor scenarii de acţiune în cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute (de exemplu, întreruperea alimentării cu energie electrică a iluminatului), care necesită dirijarea publicului prin mesaje tip voce ori chiar evacuarea acestuia din muzeu. Se recomandă asigurarea de mijloace tehnice tip portavoce și lanterne cu baterii, precum și exersarea, de către personal, a modului de acțiune concret în cazul unei asemenea situații.
  • Suplimentarea personalului propriu faţă de o zi de vizitare obişnuită, astfel încât să se asigure o supraveghere permanentă şi îndeaproape a grupurilor de vizitatori şi posibilitatea observării operative a unei eventuale surse de incendiu ori a unei intenţii infracţionale.
  • Evitarea supraaglomerării cu vizitatori a muzeelor, prin permiterea accesului publicului doar în limitele în care se poate asigura o supraveghere atentă şi îndeaproape, prin personalul propriu ori cel voluntar, angrenat în activităţi de ghidaj, stabilirea clară a circuitelor de vizitare şi interzicerea accesului publicului în clădirile care au amplasate schele, la interior sau la exterior. Se recomandă ca, înaintea desfășurării evenimentului, spațiile care nu sunt incluse în circuitul muzeal să fie asigurate prin încuiere, dacă este posibil, dar numai în situația în care prin respectivele încăperi nu se face evacuarea în caz de incendiu.
  • Instruirea personalului muzeelor, de către administratori sau personalul propriu cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, cu privire la modul de utilizare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare de incendiu, hidranţi interiori și exteriori de incendiu, instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor etc.), dirijarea evacuării vizitatorilor și implicarea directă, în cazul unui eventual incendiu, în salvarea bunurilor de patrimoniu deținute, în ordinea valorii și adăpostirea acestora în locuri sigure, stabilite din timp.
  • Asigurarea funcţionării instalaţiei de iluminat de securitate pentru evacuarea persoanelor şi a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor care echipează construcţiile muzeelor şi dotarea acestora cu toate accesoriile necesare.
  • Verificarea temeinică, după finalizarea activităţii cu public, a tuturor spaţiilor din muzee (atât cele accesibile publicului pe circuitul muzeal, cât și toaletele ori celelalte spații în care acesta nu a avut acces și care nu au fost asigurate prin încuiere), pentru identificarea unor eventuale surse de incendiu ori de inundaţii (de exemplu, robinete de apă deschise) şi înlăturarea acestora, precum şi pentru identificarea unor eventuale persoane ori grupuri de persoane rămase în muzeu, din eroare sau cu posibile intenţii infracţionale.
  • Reamintirea către vizitatori şi personalul propriu, de către administratorii muzeelor, a interdicţiei de a se fuma în incinta construcţiilor, inclusiv marcarea corespunzătoare a acesteia.
  • Respectarea interdicţiei utilizării, pentru diverse activităţi, a focului deschis în vecinătatea construcţiilor muzeelor.
  • Interzicerea, de către administratorii muzeelor, a blocării căilor de acces pentru intervenţie ale autospecialelor pompierilor ori a hidranţilor exteriori / stradali de incendiu, prin parcarea autoturismelor, microbuzelor ori autocarelor cu care au venit vizitatorii.
  • Interzicerea amplasării de standuri comerciale pe căile de evacuare din muzee.

Reguli de comportare și măsuri de prevenire a incendiilor adresate publicului participant la eveniment

  • Nu vă înghesuiţi în muzeu, aşteptaţi calm să intraţi în spaţiile expoziționale.
  • Respectaţi întocmai circuitul de vizitare stabilit pentru eveniment şi îndrumările personalului care asigură ghidajul.
  • Supravegheaţi permanent copiii.
  • Respectați interdicția fumatului și utilizării focului deschis.
  • În cazul în care sesizaţi o sursă de incendiu, producerea unui incendiu sau a altui eveniment deosebit în spaţiile vizate, anunţaţi imediat personalul muzeului.

În cazul izbucnirii unui incendiu:

  • Păstrați-vă calmul.
  • Respectați îndrumările personalului obiectivului.
  • Părăsiți clădirea în care a izbucnit incendiul.
  • Ajutați persoanele aflate în dificultate.
  • Nu utilizați lifturile pentru evacuare.
  • Nu vă întoarceți în clădirea incendiată.

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor Ziua Armatei României a fost marcată duminică, 25 octombrie 2026, la Alba Iulia, printr-un ceremonial militar și religios organizat la Cimitirul Eroilor, în memoria militarilor care și-au sacrificat viața pentru apărarea țării. Manifestarea, organizată de Instituția Prefectului […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum este caracterizat generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros în propunerea de acordare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”: „Responsabilități de cel mai înalt nivel”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum este caracterizat generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros în propunerea de acordare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”: „Responsabilități de cel mai înalt nivel” Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia de luni, 26 octombrie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind conferirea titlului […]

Citește mai mult

Curier Județean

25 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, duminică, 25 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de […]

Citește mai mult