Istoricul Anghel Gheorghe, Cetățean de onoare al Municipiul Alba Iulia, pentru activitatea de peste 40 de ani în cadrul Muzeului Unirii
Istoricul Anghel Gheorghe, Cetățean de onoare al Municipiul Alba Iulia, pentru activitatea de peste 40 de ani în cadrul Muzeului Unirii
Pe masa consilierilor locali din Municipiul Alba Iulia se află un proiect de hotărâre pentru acordarea titlului de „Cetățean de onoare” pentru domnul Anghel Gheorghe, pentru activitatea desfăşurată pe parcursul a peste 40 de ani consacraţi slujirii cu pasiune şi devotament a Muzeului Naţional al Unirii şi a cercetării în domeniul muzeologiei, artei şi arheologiei medievale româneşti.
Domnul Anghel Gheorghe s-a născut la data de 07 aprilie 1935 în satul Şard, comuna Ighiu, unde a urmat cursurile şcolii primare, continuate cu cele elementare la Liceul „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia şi cu cele liceale la Liceul Pedagogic din municipiul Deva.
în anul 1954 a fost admis la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj Napoca, pe care a absolvit-o în anul 1958 cu diplomă de merit.
Pentru câteva luni a fost profesor la Şcoala generală din Feneş, iar începând cu data de 15 ianuarie 1959 a devenit angajat al Muzeului din Alba Iulia.
în cadrul muzeului a activat timp de 41 de ani, îndeplinind funcţiile de muzeograf, muzeograf principal, şef de secţie şi director timp de peste 20 de ani (1971-1994), iar din anul 1994 până la pensionare în anul 2000 a fost cercetător principal al muzeului.
Preocupat de perfecţionarea pregătirii sale profesionale, în anul 1978 a obţinut titlul de doctor în istorie.
Raportat la întreaga sa activitate, se poate spune că domnul Anghel Gheorghe se confundă cu istoria muzeului şi a municipiului din a doua jumătate a secolului trecut, îndeplinind un rol important în organizarea unor evenimente deosebite ale municipiului, ca de exemplu: celebrarea semi-centenarului Unirii, organizarea muzeului, care a devenit muzeu naţional, organizarea în fiecare an, începând cu 1971 a unor sesiuni ştiinţifice ale muzeului, în preajma zilei de 1 Decembrie, dezvoltarea revistei ştiinţifice „Apulum” în care a publicat numeroase studii privind istoria municipiului, etc.
Domnul Anghel Gheorghe şi-a adus aportul şi la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia, precum şi la înfiinţarea Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Pentru activitatea desfăşurată pe parcursul a peste 40 de ani consacraţi slujirii cu pasiune şi devotament a Muzeului Naţional al Unirii şi a cercetării în domeniul muzeologiei, artei şi arheologiei medievale româneşti, propun conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia” domnului Anghel Gheorghe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Accident rutier pe autostrada A10: Adolescent de 19 ani, rănit după impactul dintre două mașini sensul de mers Aiud-Turda
Accident rutier pe autostrada A10: Adolescent de 19 ani, rănit după impactul dintre două mașini sensul de mers Aiud-Turda Un accident rutier a avut loc sâmbătă după-masa pe autostrada A10 Sebeș-Turda. Un adolescent de 19 ani a fost rănit după impactul dintre 2 autoturisme pe sensul de mers Aiud-Turda. Citește și: VIDEO | Accident rutier […]
FOTO | ,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș: Sute de voluntari au ecologizat numeroase străzi, parcuri, terenuri din oraș
,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș: Sute de voluntari au ecologizat numeroase străzi, parcuri, terenuri din oraș Sâmbătă, 19 septembrie 2026, Primăria orașului Ocna Mureș ,Casa de Cultură , Ion Sângerean”, în parteneriat cu Asociația ,,Let’s Do It, Romania”, au organizat acțiunea ecologică ,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș. Alături de sute de voluntari din instituțiile de învățământ (școli, […]
VIDEO | Accident în lanț în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall
Accident în lanț în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 14.00, în Alba Iulia. Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs […]