Curier Județean

IȘJ Alba: 80,3%, rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2023) în județul Alba – înainte de contestații

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

IȘJ Alba: 80,3%, rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2023) în județul Alba – înainte de contestații

Procentul de promovare din sesiunea 2023 în județul Alba (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 80,3%, în creștere cu 6,58%, comparativ cu anul trecut (73,72%). Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 25 iulie, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat.

Petrecerea Divorțaților

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 106 de candidați cu medii între 8 și 10. Au fost obținute 4 medii de 10 și 40 de medii între 9-9,99. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 132 de candidați (88,5%) din cei 149 înscriși. Dintre aceștia, 5 candidați s-au retras. Nu au fost lucrări anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 132 de candidaţi cu lucrări evaluate, 73 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 4 candidaţi au fost notați cu 10 la proba scrisă, iar 8 candidați au primit note între 9,50 și 9.99 la această probă. De asemenea,51 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba scrisă 4 candidați.

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 25 iulie și miercuri, 26 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 1 august.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți

Bogdan Ilea

Publicat

în

Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți Alba Iulia găzduiește etapa finală a competiției pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028, iar un reprezentant al programului local de tineret face parte din juriul de experți. Zece orașe au depus candidaturi complete, într-o ediție cu […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, au desfășurat la data de 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 14.00, o acțiune, pe raza comunei Jidvei, care […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați  Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia organizează sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare. ,,Colegiile naționale militare […]

Citește mai mult