IPS lRINEU Arhiepiscop al Alba luliei: Cuiele păcatelor noastre

   Iisus a îmbrăcat haina smereniei ca să îmi arate cine sunt eu şi ca să îmi demonstreze cât de neplăcute sunt înaintea lui Dumnezeu mândria şi orgoliul. El a venit întru cele de pe pământ, ca să ne arate calea desăvârşirii, precum însuşi a zis: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Mt. 5, 48). El a venit ca Profet ca să ne arate cât de preţios este aurul adevărului religios. El a venit ca împărat să ne conducă spre cer. El a venit ca Arhiereu, ca Mântuitor şi a primit numele de Iisus, pentru ca să mântuiască poporul Său de păcate (Mt. 1, 21). Suntem datori să răspundem la iubirea Lui jertfelnică trăind o viaţă neprihănită.
Un gestionar a deschis sertarul, în care, printre monedele de tot felul, se afla şi un cui. O casnică şi-a scos portmoneul să plătească pentru articolul pe care l-a cumpărat şi, printre monede, era acolo un cui. De ce oare aceşti oameni păstrau un cui, unul în sertar, altul în portmoneu? Întrebaţi fiind de aceasta, ei înşişi au răspuns: „Am păstrat acest cui pentru ca banii mei să-mi amintească de preţul pe care Iisus l-a plătit să mă mântuiască, şi cât de mult îi datorez eu în schimb”.
Un soldat a fost ispitit, odată, să săvârşească un păcat. În acele momente, el şi-a vârât mâna în buzunar pentru ceva bani. Printre bancnote şi monede era şi un cui pe care îl păstra ca o amintire de ceea ce Hristos a suferit pe cruce ca să-l ierte pe el. Atunci, acel soldat s-a gândit la noile cuie pe care le-ar putea înfige în trupul lui Hristos cu păcatul său. Un astfel de gând l-a sensibilizat şi l-a determinat să se ferească de ispită şi de păcat.
Niciodată nu vom înţelege mai bine ce este păcatul decât atunci când vom privi la Iisus Hristos Cel răstignit. Pentru acel motiv S-a smerit până la starea robului şi S-a lăsat schingiuit şi ţintuit pe cruce. Pentru aceasta Şi-a vărsat sângele pe Golgota: să ne elibereze din robia păcatului. Păcătuind, îl răstignim a doua oară pe Hristos (cf. Evr. 6, 6), călcând în picioare dragostea Lui, Ii redeschidem rănile şi Îi înnoim chinurile pe care le-a îndurat odată pentru noi pe crucea Golgotei.
Cunoscând preţul răscumpărării noastre, să nu ne lăudăm cu bogăţiile şi cu prietenii, să nu ne mândrim cu tăria şi cu frumuseţea trupului. De asemenea, să nu ne preţuim prea mult pe noi înşine pentru inteligenţă şi iscusinţă, şi să nu ne socotim mai buni decât alţii, şi nici să ne fălim cu faptele bune. Totodată, să ne ferim de orice păcat care este „călcarea legii” (I In. 3, 4) şi o crucificare continuă a lui Hristos, Domnul slavei Cel răstignit (cf. I Cor. 2, 8).
Dacă Hristos, Fiul lui Dumnezeu a fost atât de grozav chinuit pentru păcatele altora, să ne gândim cât de mult vor suferi pentru păcatele lor cei care păcătuiesc din propria lor voie. Cât mai este timp suntem datori a avea grijă de sufletele noastre. Sfântul Efrem Şirul grăieşte aşa: „Dumnezeu, Care e sfânt şi singur fără de păcat, n-a cruţat pentru tine pe Fiul Său Cel Unul-Născut; iar tu, un păcătos nenorocit care nu te pocăieşti, nu ai milă de tine însuţi?”
Lupta împotriva păcatelor trebuie să ocupe locul central în viaţa noastră de zi cu zi (cf. Evr. 12, 3-4). De asemenea, este necesar să ne întărim în dragostea noastră către Hristos, împlinindu-I voia cu râvnă şi cu tragere de inimă. În acest fel, lupta noastră duhovnicească devine mai uşoară şi mai eficientă. Este de ajuns să avem neîncetat simţirea primejdiei de moarte pe care păcatele o constituie pentru sufletele noastre şi să ne păstrăm neîncetat starea de veghe duhovnicească.

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---