IPJ Alba – Campanie de informare privind sistemele de supraveghere video
Inspectoratul de Poliție Județean Alba desfășoară o campanie de informare pentru prevenirea săvârșirii de infracțiuni și contravenții, ca urmare a instalării, întreținerii și utilizării sistemelor de supraveghere video, cu încălcarea prevederilor legale specifice.
În urma unei analize efectuată la nivelul Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a rezultat că, în ultima perioadă de timp, au fost înregistrate mai multe infracțiuni, prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurile, valorilor și protecția persoanelor, generate de
nerespectarea obligativității, prevăzută de acest act normativ, ca sistemele de supraveghere video să fie instalate doar de persoane care sunt licențiate de către Inspectoratul General al Poliției Române, în domeniul sistemelor de securitate.
Astfel, în perioada 1 septembrie – 15 decembrie 2019, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, desfășoară o campanie de informare publică cu privire la aspectele legislative aplicabile acestui domeniu de activitate.
Potrivit Art. 27 pct. 5 din Legea nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, prin sistem de alarmare împotriva efracţiei se înţelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă şi semnalizare optică şi acustică, detectoare, butoane şi pedale de panică, control de acces şi televiziune cu circuit închis cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor.
Persoanele fizice sau juridice pot desfăşura activităţi de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, numai pe baza licenţei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, prelungită la fiecare 3 ani, şi cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii, eliberat în termen de 30 de zile.
În vederea obţinerii licenţei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, reprezentantul legal al societăţii trebuie să depună la inspectoratul de poliţie judeţean sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, pe raza căruia societatea îşi are sediul social, pe bază de opis documentele prevăzute pe site-ul www.politiaromana.ro / Unităţi Centrale / Directia de Ordine Publică/ Serviciul Sisteme de Securitate Private/ Licențiere Societății Tehnice.
Licenţierea persoanelor fizice autorizate în baza actelor normative care stabilesc organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice se realizează similar ca la societăţile comerciale.
Modelele de documente privind activitatea poliţiei în domeniul sistemelor de securitate private se găsesc pe site-ul https://ab.politiaromana.ro/utile/documente-eliberări-acte/modele-documente-privind-activitatea-serviciului-de-ordine-publica.
Potrivit Art. 56 din același act normativ, ,,desfăşurarea în scop comercial de activităţi de pază sau protecţie, de proiectare, producere, instalare şi întreţinere a sistemelor de alarmă împotriva efracţiei sau a componentelor acestora fără atestat ori fără licenţă de funcţionare prevăzută de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Bărbat de 50 de ani, din Sâncel, reținut după ce și-a amenințat și agresat soția. S-a ales cu ordin de protecție provizoriu
Bărbat de 50 de ani, din Sâncel, reținut după ce și-a amenințat și agresat soția. S-a ales cu ordin de protecție provizoriu Un bărbat de 50 de ani din Sâncel a fost reținut pentru 24 de ore, după ce, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu, și-ar fi agresat fizic și […]
Video | Nicolae Albu, la finalul mandatului de 7 ani în fruntea Prefecturii Alba: Bilanț detaliat în cadrul Colegiului Prefectural
Nicolae Albu, la finalul mandatului de 7 ani în fruntea Prefecturii Alba: Bilanț detaliat în cadrul Colegiului Prefectural Prefectul Nicolae Albu a prezentat joi, 29 octombrie 2026, într-o ședință a Colegiului Prefectural, bilanțul mandatului 2019-2026, construit în jurul legalității actelor administrative, serviciilor pentru cetățeni, investițiilor și gestionării crizelor. Prefectul Nicolae Albu, unul dintre cei mai […]
Video | Bilanț Casa Județeană de Pensii Alba: 12.698 de cereri în primele 9 luni din 2026 și aproximativ 14.000 de decizii emise. ,,Aceste cifre reflectă volumul considerabil al solicitărilor”
Bilanț Casa Județeană de Pensii Alba: 12.698 de cereri în primele 9 luni din 2026 și aproximativ 14.000 de decizii emise. ,,Aceste cifre reflectă volumul considerabil al solicitărilor” La sediul Instituției Prefectului – Județul Alba a avut loc ședința reunită a Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba. În cadrul acesteia, […]
