IPJ Alba: Atenție la drum! Recomandări pentru participanții la trafic, în scopul prevenirii accidentelor în condiții de iarnă
IPJ Alba: Atenție la drum! Recomandări pentru participanții la trafic, în scopul prevenirii accidentelor în condiții de iarnă
Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă, conducătorilor auto, adoptarea unei conduite preventive și respectarea câtorva sfaturi, pentru o călătorie lipsită de evenimente neplăcute.
În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!
Pentru a putea opri în condiții de siguranță atunci când autovehiculul care circulă în față frânează brusc, trebuie mărită distanța în mers.
Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
În condițiile unui trafic aglomerat, păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile. De asemenea, nu vă angajați în depășirea coloanelor de autovehicule.
În situația în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ceții, ploii, lapoviței sau ninsorii, folosirea luminilor de toți conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers.
În aceste condiții, polițiștii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite și pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiții de vreme nefavorabilă.
În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie așezate la o distanță mai mare de autovehicul, decât în condiții normale.
Nu consumați alcool și nu conduceți dacă simțiți că sunteți obosiți! Nu folosiți telefonul sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceți, iar pentru a comunica folosiți hands-free-ul.
Și pietonilor le recomandăm să-și sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Trei bărbați, trimiși în judecată la Alba Iulia pentru violențe comise în grup: Ce li se reproșează
Trei bărbați, trimiși în judecată la Alba Iulia pentru violențe comise în grup: Ce li se reproșează Trei bărbați vor fi judecați pentru lovire sau alte violențe, după ce un judecător de cameră preliminară de la Judecătoria Alba Iulia a stabilit, prin încheierea pronunțată pe 20 octombrie 2026, că rechizitoriul procurorilor este legal întocmit și […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. UNIREA – Str. PRINCIPALA partial, str. POMILOR partial, Strada GARII, Strada GARA UNIREA 28/10/2026 09:00 – 28/10/2026 16:00 […]
23 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 23 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

