Ion Dumitrel: ”În cazul unei eventuale colaborări PDL – PMP mă retrag de la orice candidatură”
Prim-vicepreședintele PDL Alba, Ion Dumitrel, a declarat vineri că va refuza orice viitoare candidatură în cazul încheierii unei colaborări între PDL și PMP subliniind faptul că nu va susține niciodată o alianță între partidul din care face parte și ”astfel de oameni care au stat în PDL doar cât timp a fost în interesul lor”.
”Circulă prin judeţ anumite persoane care vorbesc în numele meu și vor să convingă lumea să treacă la Mişcarea Populară. Eu vă spun foarte clar: am fost și sunt membru al Partidului Democrat-Liberal. Nu mă interesează Partidul Mişcarea Populară sau alt partid politic. Dacă partidul meu va decide să colaboreze cu Partidul Mişcarea Populară eu nu voi participa la nicio acţiune PDL-PMP. Eu personal, Ion Dumitrel, nu susţin nicio alianţă, nicio colaborare, între o grupare a unor astfel de oameni şi PDL. Sunt oameni care au stat în PDL atâta timp cât a fost în interesul lor. Pentru mine cel mai important este PDL”, a spus Dumitrel.
În opinia liderului democrat-liberal plecarea Elenei Udrea nu este o pierdere pentru partid și cu atât mai puțin pentru organizația din Alba: „Ea a fost mai aproape de organizaţia PSD Mazăre decât de organizaţia PDL Alba”, a mai declarat acesta.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Bunicul polonez, dat dispărut de fiica sa în Alba Iulia, a fost găsit. Salvatorul, un agent de poliție aflat în concediu medical
Bunicul polonez, dat dispărut de fiica sa în Alba Iulia, a fost găsit. Salvatorul, un agent de poliție aflat în concediu medical Un bărbat de 81 de ani, cetățean polonez, din Alba Iulia, dat dispărut joi după-amiaza după ce a plecat de la locuință și nu a mai revenit, a fost găsit în siguranță în […]
Răzvan Borza, originar din Cugir, contribuie la descoperirea unui „mecanism necunoscut al vieții”. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Science
Răzvan Borza, originar din Cugir, contribuie la descoperirea unui „mecanism necunoscut al vieții”. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Science Răzvan Borza, originar din Cugir și cercetător la Netherlands Cancer Institute din Amsterdam, a fost coautor al unui studiu publicat în iulie 2025 în prestigioasa revistă Science, despre descoperirea complexului proteic Zincore, un mecanism […]
FOTO | Alertă în Alba Iulia: Un bărbat de 81 de ani, cetățean polonez, căutat de polițiști. A plecat de la locuința sa și nu s-a mai întors
Alertă în Alba Iulia: Un bărbat de 81 de ani, cetățean polonez, căutat de polițiști. A plecat de la locuința sa și nu s-a mai întors Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau […]