Politică Administrație

Iohannis: Abandonul şcolar reprezintă o realitate pe care autorităţile nu o mai pot ignora

Ioana Oprean

Publicat

în

iohannisPreşedintele României, Klaus Iohannis, a atras atenţia, vineri, 17 iunie, la o festivitate de închidere a unei școli dintr-o comună din judeţul Bacău, despre riscurile pe care le are abandonul şcolar.

Petrecerea Divorțaților

Șeful statului a subliniat că abandonul şcolar reprezintă o realitate pe care autorităţile nu o mai pot ignora.

„Este un fenomen din ce în ce mai prezent, cu implicaţii sociale şi economice severe. Conform prognozelor, doar 1 din 10 locuri de muncă va putea fi accesat în viitor de o persoana care a părăsit de timpuriu şcoala. Din păcate, statisticile arată că aproape 12 la sută dintre copii cu vârste între 3 şi 18 ani nu sunt cuprinşi în învăţământul preuniversitar iar la nivelul învăţământului gimnazial, diferenţele de participare la educaţie între mediul urban şi mediul rural ajung până la valori de 24 de procente. Concret, un copil din mediul rural studiază în învăţământul primar şi gimnazial cu aproximativ un an mai puţin decât un copil din mediul urban„, a spus preşedintele Klaus Iohannis, la festivitatea de închidere a Școlii Gimnaziale din comuna Botoșeni.

Preşedintele a subliniat că România nu îşi mai permite să mai piardă potenţial iar comunităţile dezavantajate au tot dreptul la o educaţie incluzivă, de calitate, cu spaţii de învăţământ sigure, cu un personal didactic centrat pe elev.

„În luna iunie 2016, Guvernul a aprobat strategia privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii. Îmi exprim speranţa că măsurile asumate vor fi susţinute prin activităţi cu o finanţare adecvată în care să primeze interesul educaţional al copiilor şi nu primeze limitările strict contabile”, a adăugat Klaus Iohannis.

Preşedintele României a mai spus că extinderea unor programe cum sunt „şcoala după şcoală”, „a doua şansă” şi „dezvoltarea serviciilor timpurii’ sunt extrem de importante şi trebuie susţinute şi în viitor.

sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult