Ioan Hădărig şi Ştefan Balog din Aiud – două „Aripi ale cerului”
Recent, printr-o colaborare reuşită, scriitorul Ioan Hădărig şi artistul plastic Ştefan Balog au organizat vernisajul Expoziţiei de grafică „Aripile cerului”, eveniment ce a coincis cu lansarea cărţii purtând acelaşi titlu. Cei doi oameni de cultură, originari din Aiud, au pornit în demersul lor artistic – fiecare prin harul propriu – de la dorinţa de a îmbina versurile cu grafica.
Astfel, poemele lui Ioan Hădărig au fost strânse între coperţile unei cărţi şi, după ele, Ştefan Balog a creat 30 de lucrări în tuş. Ele nu s-au dorit a fi piese asociate poeziei, ci derivate din aceasta, în funcţie de modul în care artistul plastic a receptat mesajul liric. Pentru că nu era potrivit ca lucrările grafice să fie admirate de cititori doar în miniatură, ele au fost înfăţişate publicului şi la scară mărită, între rame, în două dintre încăperile Muzeului Naţional al Unirii.
De fapt, poezia şi grafica, au constituit un proiect gândit ca o „carte de vizită” prin care să se puncteze personalitatea lui Grigore Vieru, unul dintre poemele sale reprezentând primul pasul al iniţiativei culturale.
Lucrări grafice au fost concepute în perioada august 2014-ianuarie 2015, ele constituind o simbioză între stilul poetic al lui Ioan Hădărig şi modul de exprimare plastică a lui Ştefan Balog. Ele reprezintă o „incursiune în abstract şi o tendinţă spre interiorizare, fiind adevărate poeme în imagini care, uneori, te invită – ca privitor – să regândeşti un spaţiu obişnuit”. Se adresează, deopotrivă, minţii şi sufletului, fiind o concretizare a unei maniere moderne de a „deschide ferestre” din interiorul creatorului spre lumea externă.
În premieră absolută, cele 30 de lucrări au fost expuse la muzeul albaiulian, urmând ca pe viitor să „circule” spre Aiud, Geneva, New York, iar în final vor intra în patrimoniul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, spre a-i împodobi noul sediu.
Nouă nu ne rămâne decât apreciem astfel de parteneriate artistice şi să vedem în ele şansa artei de a se afirma prin suprapunerea unor paliere diferite, dar complementare.
Ioan Adrian POPA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
7 -8 martie 2026 | Primul weekend de activități din cadrul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”. PROGRAMUL complet
7 -8 martie 2026 | Primul weekend de activități din cadrul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”. PROGRAMUL complet Municipiul Alba Iulia este Capitala Tineretului din România 2026 iar începând cu weekendul 7-8 martie 2026 vor avea loc primele activități din cadrul programului. Astfel, doritorii sunt așteptați să participe la activități precum: ,,alergare & […]
FOTO | Lukas Orzeiu și Maya Urs, de la clubul Life is Dance din Alba Iulia, performanță extraordinară: Au devenit campioni naționali la Junior 2 Latino: ,,O bucurie imensă și o mândrie colosală”
Lukas Orzeiu și Maya Urs, de la clubul Life is Dance din Alba Iulia, performanță extraordinară: Au devenit campioni naționali la Junior 2 Latino: ,,O bucurie imensă și o mândrie colosală” Perechea formată din Lukas Orzeiu și Maya Urs a câștigat titlul de campioni naționali la categoria Junior 2 Latino, în cadrul Campionatului României pe […]
VIDEO | Lecția de nemurire de la Doștat: „Școala de altădată” a unit generațiile în Săptămâna Altfel
Lecția de nemurire de la Doștat: „Școala de altădată” a unit generațiile în Săptămâna Altfel Comuna Doștat a fost pe data de 2 martie martora unui eveniment emoționant, care a demonstrat că, indiferent de tehnologie sau epocă, satul românesc rămâne cel mai bogat izvor de povești. În cadrul programului național „Săptămâna Altfel”, elevii Școlii Gimnaziale […]