Ioan Florea, despre mitingul PNL din Alba: Ce vor scrie pe pancarte? Că nu sunt de acord cu reducerea TVA sau cu dublarea alocațiilor?
Prim-vicepreședintele PSD Alba, Ioan Florea, s-a arătat confuz în privința mesajelor pe care le vor transmite, vineri, membrii PNL Alba, la mitingul ce se va organiza în fața Instituției Prefectului.
”PNL-ul se organizează să adune multă lume. Stau și mă întreb, vor veni cu pancarte; ce vor scrie pe ele? Nu suntem de acord cu reducerea TVA-ului? Nu sunt de acord cu dublarea alocațiilor? Ce vor putea scrie pe acele pancarte? Consider că această criză este o mare prosteală”, a spus Ioan Florea.
Acesta a mai afirmat că ”Guvernul Ponta a avut o prestație, nici excelentă, nici foarte bună, dar cel puțin a avut o prestație bună. Avem o creștere economică ce ne situează pe primul loc în Europa”.
Florea consideră că nu este ”nicio criză parlamentară”, iar Guvernul este sprijinit de o majoritate de peste 65 la sută.
PNL Alba organizează vineri, de la ora 11.00, un miting de susținere a moțiunii de cenzură.
”Liberalii din Alba îi vor spune răspicat lui Victor Viorel Ponta, chiar în timpul dezbaterii moțiunii în Parlament, că de popor nu se poate ascunde și de cetățeni nu mai are unde să fugă. Toți cei care cred că votul românilor nu e un moft, ci un drept ce nu poate fi restrâns după bunul plac al unui prim-ministru cu probleme penale, sunt așteptați să se alăture demersului liberal. Este momentul ca albaiulienii să își spună din nou cuvântul așa cum au făcut-o la fiecare moment important pentru România”, se arată în comunicatul trimis de PNL Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
