Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba: „Situația din USL Alba se va discuta la Centru”
Conducerea USL, prin vocea domnului președinte Victor Ponta și a președintelui Crin Antonescu, a enunțat dorința de a rezolva problemele existente la nivelul fiecărui județ în care au existat disensiuni în interiorul uniunii. Printre județele menționate de cei doi lideri se află Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Ilfov, Sibiu, Timiș, Vâlcea, dar și județul Alba. Principala problemă indicată de conducerea USL a fost încălcarea obiectivului uniunii prin alierea cu PDL.
„Suntem convinși că USL are un viitor. Am realizat această uniune pentru a lupta împotriva regimului condus de Traian Băsescu și de PDL: De aceea PSD Alba a trecut peste orgolii și a susținut candidații PNL în alegerile locale. Dacă aceștia au pierdut alegerile acest lucru nu este un motiv pentru ca ei să trădeze principiile uniunii și să împiedice formarea unei opoziții reale la regimul PDL din Alba care a adus atâtea neajunsuri cetățenilor din județ. Peste 50% dintre cetățeni din Alba au votat la alegerile locale forțele de opoziție și cu mult mai mulți la alegerile parlamentare. Avem o datorie față de aceștia, iar PSD Alba își asumă această responsabilitate promovând proiecte la nivel național pentru județul Alba, chiar dacă la nivel local se află în opoziție față de actuala putere PDL-PNL” a comentat președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu.
PSD Alba se declară astfel disponibilă pentru continuarea dialogului cu partenerii din uniune cu ocazia discuțiilor ce vor avea loc la București sub coordonarea ambilor președinți de partid. Soluția așteptată de către organizația județeană a social democraților din Alba este destrămarea actualei majorități din Consiliul Județean Alba și formarea unei noi majorități.
„Majoritatea actuală din Consiliul Județean Alba dăunează grav imaginii USL în ansamblul său. Acest lucru depășește barierele județului nostru și interesele unor mici oameni cu ambiții de a fi mari. Singura șansă a județului nostru și a USL Alba este să fim uniți împotriva răului cel mare reprezentat de Traian Băsescu și acoliții săi, care au prădat țara și județul Alba în ultimii zece ani. Este simplu, dar trebuie să acționăm acum pentru ca oamenii să ne mai creadă. Vă promit însă că dacă aliații noștri nu vor fi dispuși la concesii, PSD Alba va rămâne fidelă principiilor USL și va lupta și mai dur și puternic împotriva regimului Băsescu și pentru interesele oamenilor. Am însă toată convingerea că domnul președinte Victor Ponta și președintele Crin Antonescu au înțeles situația din Alba și că vom ajunge în cel mai scurt timp la o soluție” a declarat deputatul Ioan Dîrzu.
BIROUL DE PRESĂ AL PSD ALBA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]
Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei
Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei Administrația din Ciugud a demarat licitația ,,Dezvoltarea infrstructurii de transport verde – Pistă pentru biciclete în comuna Ciugud”, prin SEAP, care prevede construirea a peste 10 kilometri de piste de biciclete pe raza comunei. Citește […]