Ioan Dîrzu: Guvernul Ponta sprijină copiii şi tinerii din mediul rural pentru continuarea studiilor
România ocupă locul trei în Europa în ceea ce priveşte abandonul şcolar, cu peste 270.000 minori care au renunţat la învăţătură. Cei mai mulţi dintre cei care renunţă la şcoală au între 15 şi 18 ani şi provin din familii sărace din mediul rural.
Potrivit unei propuneri legislative adoptate de Senat, copiii şi tinerii din mediul rural care vor să îşi continue studiile liceale şi profesionale, dar nu dispun de mijloacele financiare necesare, vor fi sprijiniţi financiar de către stat.
Conform propunerii legislative, anual, inspectoratele şcolare judeţene vor selecta un număr de maxim 50 de elevi, absolvenţi ai clasei a IV-a, respectiv a clasei a VIII-a, de la şcolile din mediul rural. Aceştia îşi vor continua studiile la un liceu cu clase gimnaziale şi care dispune şi de internat. Cheltuielile privind rechizitele, cazare şi masa elevilor selectaţi vor fi suportate de la bugetul de stat sau alte surse. Selecţia va avea în vedere criterii de performanţă şi sociale care vor fi incluse în metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Dacă obţin rezultate şcolare bune, aceşti elevi vor avea şi dreptul de a primi bursa acordată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
„Abandonul şcolar este un fenomen din ce în ce mai îngrijorător, în special în ceea ce îi priveşte pe copiii şi tinerii din mediul rural. Problemele financiare sunt principala cauză pentru care, în fiecare an, copiii cu rezultate foarte bune la învăţătură sunt practic obligaţi să renunţe la învăţătură. Este o problemă care ne preocupă, de aceea grupul PSD de la Senat a votat în unanimitate această măsură de sprijin extrem de direct”, afirmă deputatul Ioan Dîrzu
Biroul de Presă al PSD Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Semnalul de alarmă tras de un fost viceprimar din Alba Iulia în ziua în care transportul public a fost reluat: ,,Vor mai urma episoade cu servicii publice sau lucrări care apar și dispar după cum bate vântul”
Semnalul de alarmă tras de un fost viceprimar din Alba Iulia în ziua în care transportul public a fost reluat: ,,Vor mai urma episoade cu servicii publice sau lucrări care apar și dispar după cum bate vântul” Paul Voicu, fost viceprimar din Alba Iulia, a publicat un mesaj, pe o rețea de socializare, în care […]
FOTO | Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă”
Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă” Consiliul Județean Alba a început lucrările pentru reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, investiție considerată de către autorități esențială. Aceștia transmit că lucrările sunt de ,,necesitate maximă” pentru dezvoltarea zonei și pentru susținerea turismului, în contextul extinderii Băilor […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu Ca om cu experiență în administrație, nu pot înțelege nepăsarea și indolența președintelui Consiliului Județean Alba și ale PNL în privința transportului de persoane, un serviciu public esențial de […]