Actualitate

Investițiile de pe Transalpina, împiedicate de ,,complicațiile juridice” cu executantul. Zeci de kilometri, fără parapeți

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezent la conferinţa de presă susţinută vineri, la Oaşa, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a precizat că reabilitarea drumului a început în 2007, dar lucrările s-au oprit, deşi erau realizate în proporţie de aproape 90%, după unele complicaţii juridice cu executantul.

Petrecerea Divorțaților

Şoseaua Transalpina este un drum care a crescut interesul turistic pentru România, fiind vizitat de mulţi străini, context în care lucrările de reabilitare începute în zonă trebuie finalizate, după clarificarea unor aspecte juridice.

În acest an însă, Compania de Drumuri a efectuat lucrări pe 32 de kilometri din acest drum.

„Noi suntem determinaţi, pe de o parte, să punem în siguranţă circulaţia pe acest obiectiv, aşa cum am făcut pe cei 32 de kilometri pe care ne aflăm astăzi. Am investit, din surse proprii, 16,3 milioane de lei în acest an, din bugetul Companiei de Drumuri. Am reabilitat prin covor asfaltic 32 de kilometri, s-au montat 10.000 de metri liniari de parapet, s-au montat peste 250 de indicatoare, s-a realizat marcajul”, a spus Lucian Bode.

Orban a susţinut la rândul său necesitatea finalizării lucrărilor de reabilitare, după soluţionarea problemelor juridice.

„Pe Transalpina, dacă te uiţi în stânga şi în dreapta, ţi se taie respiraţia de la peisajele superbe care sunt puse în evidenţă de acest drum. Sigur, calitatea drumului lasă încă de dorit în anumite zone. Nu sunt finalizate toate lucrările. (…) Lucrarea trebuie să fie finalizată. Sigur, trebuie să vedem complicaţia juridică. (…) Este un drum care a crescut inclusiv interesul turistic pentru România. Este un drum care este vizitat de foarte mulţi străini. E un drum superb, care pune în valoare locuri de o frumuseţe deosebită a României”, a afirmat prim-ministrul.

Principala problemă a drumului este lipsa parapeţilor în zonele considerate periculoase. Restul de executat din contractul vechi se referă la marcaje, indicatoare şi parapeţi.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]

Citește mai mult