Rămâi conectat

Editorial

Investiţii 2012 pentru Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Bugetul pentru anul 2012 a fost aprobat zilele trecute de către Parlament, deşi a fost numit de către unii „cel mai riscant buget”. Chiar şi în condiţiile de criză ce se anunţă şi pentru anul viitor, Executivul şi-a propus, prin proiectul de buget ce a fost aprobat de Legislativ, fără modificări importante, o creştere economică între 1,8 la sută şi 2,3 la sută. Mai sunt şi alţi indicatori poate prea optimist fixaţi (exporturile ar urma să crească cu 11 la sută, iar veniturile cu 7 la sută). Însă în acest editorial vrem să ne ocupăm puţin de investiţiile publice şi îndeosebi de cele ce privesc judeţul Alba. Astfel, premierul Emil Boc a precizat că bugetul pe 2012 va fi unul al investiţiilor, urmând să fie avansate cheltuieli în acest domeniu de 37,8 miliarde de lei (6,5 la sută din PIB), mai mari cu 2,4 miliarde de lei decât în 2011. Însă o bună parte din aceste investiţii ar urma să vină din surse externe, îndeosebi din fonduri europene, cheltuiala internă fiind estimată la 26 de miliarde de lei.
Ceea ce ar trebui să ne bucure pe noi, pe cei din judeţul Alba, este faptul că în programul de investiţii al Guvernului în anul 2012 sunt cuprinse lucrări de infrastructură foarte importante pentru zona noastră sau cea apropiată. Este vorba de autostrada Orăştie – Sibiu şi centura de ocolire a Sebeşului, care are termen de finalizare fixat pe 2013. Aceasta va avea o lungime de 82 de kilometri şi va costa 580 de milioane de euro, fiind împărţită în patru tronsoane cu contracte de execuţie distincte. De remarcat faptul că, tot în zona noastră, vor fi realizate şi lucrări importante de modernizare şi refacere a reţelei de căi ferate. Astfel, potrivit unei analize recente a Ziarului Financiar, printre cele mai costisitoare investiţii sunt considerate a fi cele de realizare a căii ferate situate pe ruta Coridorului IV paneuropean. Este vorba de trei tronsoane: Coşlariu – Sighişoara, Coşlariu – Simeria şi Frontieră – Simeria, aceasta urmând să coste circa 2,2 miliarde de euro!
De altfel aceste proiecte reprezintă o premieră pentru România ultimilor 8 ani, în contextul în care sunt primele proiecte de căi ferate finanţate din fonduri europene. Ministerul Transporturilor şi-a stabilit ca prioritate pentru următorii ani reabilitarea Coridorului IV paneuropean de căi ferate, din care doar 211 kilometri sunt modernizaţi în prezent şi au linie dublă electrificată (Bucureşti – Câmpina, Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa -Fundulea şi Feteşti – Constanţa). Se mai află în execuţie încă 152 de kilometri de căi ferate, pe rutele Predeal – Câmpina şi Fundulea – Feteşti, cu o valoare contractuală cumulată de 542 de milioane de euro şi care au termen de finalizare sfârşitul acestui an.
În ce priveşte autostrada Orăştie – Sibiu şi centura de ocolire a Sebeşului, acestea au fost printre primele proiecte care au primit undă verde, primind finanţare din bani europeni, după ce Comisia Europeană a aprobat fonduri de 724 de milioane de euro. Ulterior a fost aprobată o finanţare de 177 de milioane de euro şi pentru autostrada Lugoj – Dumbrava. România are în prezent 334 de kilometri de autostradă. Dacă mai adăugăm şi cei 32 de kilometri ai autostrăzii Arad – Timişoara, tronson care a fost inaugurat sâmbăta trecută de către premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, rezultă un total la zi 366 de kilometri. Este desigur puţin în raport cu alte state din Uniunea Europeană, dar totuşi ni se mai dau ceva speranţe în acest sens. Dacă mai punem la socoteală faptul că în luna ianuarie a anului viitor, potrivit ministrului Mediului, Laszlo Borbely, urmează să se dea verdictul şi în ceea ce priveşte aprobarea de mediu în privinţa proiectului auro-argentifer de la Roşia Montană, cu toate condiţiile asiguratorii în acest sens, şi ar putea fi, în sfârşit, demarată şi această importantă investiţie, atunci cred că noi, locuitorii judeţului Alba, avem ceva speranţe de mai bine de la noul an. Cu toate că salariile noastre şi pensiile au rămas mult în urmă în raport cu preţurile actuale,…care sunt mai mult decât europene, iar de strâns cureaua nu mai poate fi vorba.

Tinu MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea