Ştirea zilei

Întrecere „Galika Off – road tur” la Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În urmă cu câteva zile la Cugir s-a încheiat competiţia anuală „Galika Off – road – tur”, eveniment organizat cu sprijinul Clubului 4X4 Cugir condus de inginerul Dan Dicu. La startul întrecerii s-au aliniat 20 autoturisme cu 50 de participanţi care timp de două zile au avut de înfruntat probe speciale, extrem de dificile, care au cerut maximă îndemânare şi atenţie pentru piloţi. Potrivit preşedintelui Dan Dicu ruta aleasă Cugir – Râul Mare – Tăul Lupşii – Năsipişte a fost deosebit de antrenantă şi nelipsită de emoţii, dar în acelaşi timp interesantă şi oportună dat fiind scopul pentru care s-a organizat competiţia. Cum era de aşteptat, probele câştigate au aparţinut reprezentanţilor judeţului Cluj şi ai municipiului Sibiu, printre participanţii care au urcat pe podium aflându-se şi preşedintele firmei germane „Geiger” care derulează afaceri în Sibiu. La final, oaspeţi şi gazde s-au întreţinut la o cină  organizată la Cabana „Năsipişte” pe acordurile muzicii de fanfară şi la lumina unui foc de tabără. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult