FC Unirea Alba Iulia – CSO Cugir 1-0 (1-0), în meci amical
În ultimele două zile, divizionara secundă a pierdut jucători pe bandă rulantă, după ce a renunţat la serviciile lui M. Pistol şi M. Tănasă, nu a înregistrat transferul portarului Toderaş, i-a împrumutat pe Al. Man la CS Zlatna şi Ov. Oniga (CSO Cugir sau Europa Alba Iulia) şi l-a vândut aseară pentru 25.000 de euro pe Al. Giurgiu la Gaz Metan Severin. „Starea terenului îşi pune amprenta pe joc, efortul a fost mare şi în aceste condiţii nu ne putem aştepta la prea multe lucruri. Nou-veniţii sunt câştiguri, iar în cazul lui Giurgiu a primat dorinţa jucătorului„, a declarat antrenorul Stelian Gherman. „Cred că ne-am ridicat la înălţimea adversarului şi puteam chiar egala în actul secund. Noi ne dorim să promovăm în Liga a 3-a, asta însemnând că vom câştiga Liga a IV-a şi meciul de baraj. Mănăşturean este jucătorul nostru”, a spus Adrian Mihai, preşedintele CSO Cugir.
FC Unirea Alba Iulia va mai juca joi, tot la ora 15.00, la Alba Iulia cu Cuprirom Abrud (locul 11 în Liga a IV-a), pentru ca sâmbătă să fie prevăzut testul cu echipa lui George Ciorceri, FCM Turda (ce va continua în Liga a 3-a în locul Unirii Floreşti).
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
21-22 noiembrie 2026 | Gala Romanței Românești: Nume sonore în juriul și recitalurile Festivalului Național de Interpretare a Romanței „Te aștept pe-același drum…”, ediția a XXI-a
Gala Romanței Românești: Nume sonore în juriul și recitalurile Festivalului Național de Interpretare a Romanței „Te aștept pe-același drum…”, ediția a XXI-a Toamna aceasta, acordurile nostalgice și elegante ale romanței vor răsuna din nou în cadrul unui eveniment de tradiție. În perioada 21-22 noiembrie 2026, va avea loc ediția a XXI-a a Festivalului Național de […]
Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată în comuna Săsciori, satul Căpâlna, miercuri, 21 octombrie 2026. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-ALERT pentru prevenirea apariției […]
VIDEO | Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii
Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.30, pe bl. Republicii din Alba Iulia. O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit […]
