Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

Interviu cu domnul Simion Crețu, director general ADR Centru

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Alba Iulia și județul Alba au șansa dezvoltării accelerate prin procesul regionalizării!

  1. 1 Stimate domnule director general, în aceste zile se vorbește tot mai mult despre subiectul dezvoltării regiunilor, despre regionalizare, despre o nouă structură administrativă. Ținând cont de experiența dumneavoastră în domeniul dezvoltării regionale, care este părerea dumneavoastră despre aceste demersuri?

Sistemul actual de dezvoltare regional, organizat pe baza prevederilor Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, în cele 8 regiuni de dezvoltare este un sistem funcțional, viabil și poate fi folosit ca pilon pentru schimbările propuse în viitorul apropiat. Principial, procesul regionalizării este menit să reducă sistemul centralist al administrației actuale și să-l apropie de nevoile reale ale oamenilor.

În acest moment, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitatea sa de organ executiv de la nivel regional, este de părere că este nevoie de regionalizare la nivelul României, mai ales pentru întărirea dezvoltării economice și sociale. Considerăm oportună crearea prin lege a 8 regiuni administrative, prin transformarea actualelor regiuni statistice în unități administrativ teritoriale, cu personalitate juridică, structuri care vor include administrația publică locală, începând de la nivel comunal, orășenesc și municipal, precum și administrația publică locală de nivel județean actuală. Deciziile ce se vor lua la nivel regional vor trebui să fie luate de către organisme regionale, a căror conducere sa fie aleasă de cetățenii regiunii respective. Momentan în România, la nivel regional, deciziile se iau de către Consiliile pentru Dezvoltare Regională, în calitate de organe deliberative, care reprezintă regiunea, dar rămâne marele inconvenient că acestea nu au personalitate juridică.

Repartizarea competențelor între stat și regiuni trebuie stabilită prin Constituție și prin legi specifice, în acord cu principiile descentralizării politice și subsidiarității. Potrivit acestor principii, funcțiile administrative trebuie exercitate la un nivel pe cât posibil mai apropiat de cetățeni. Aplicarea legislației naționale, atât direct cât și prin delegare, trebuie să fie, ca regulă generală, responsabilitatea unei entități administrative mai apropiate de cetățeni decât autoritatea națională.

  1. 2. De ce este atât de importantă această regionalizare?

Este necesar ca regiunile de dezvoltare să fie regiuni administrative și nu doar regiuni de dezvoltare economico-socială, în special pentru a avea posibilitatea de a lua decizii la un nivel mai apropiat de interesul direct al cetățeanului. Ca să dau un exemplu, resursele unei regiuni și necesitățile de investiții vor fi mai bine direcționate decât dacă toate deciziile care influențează anumite obiective de investiții se iau în Capitala țării. În acest fel, este și mai ușor de urmărit cum se poate îmbunătăți atât infrastructura cât și climatul socio-economic dintr-o zonă mai redusă. Consider că transformarea actualelor regiuni statistice în regiuni cu personalitate juridică, cu competențe administrative, va duce la creșterea competitivității economice, la accesarea și utilizarea eficientă a fondurilor europene și naționale pentru a oferi cetățenilor garanția creșterii bunăstării. De asemenea, până la urmă se va ajunge la simplificarea și optimizarea administrației locale și centrale, prin aducerea deciziilor privind dezvoltarea la nivelul corespunzător. Practic, se știe că nivelul local sau județean este câteodată prea mic pentru a lua decizii cu impact în dezvoltare, în special pe domeniul economic, social, de sănătate, inovare, turism, iar nivelul național este prea sus, luându-se decizii de importanță națională, al căror impact local este uneori nesemnificativ, sau nu este inclus într-un context care să țină seama de nevoile locale. Toate aceste elemente vor concura la îmbunătățirea proceselor de dezvoltare urbană și de dezvoltare rurală, inclusiv prin corelarea acestora, ca și pentru dezvoltarea cooperării intra și inter-regionale. A decide regional înseamnă a fi mai atent la necesitățile identificate și a căuta soluții cât mai practice la nevoile cetățeanului. În opinia noastră este nevoie de regionalizare pentru a impulsiona favorabil dezvoltarea economică și socială, precum și pentru utilizarea eficace și eficientă a resurselor locale și întărirea sistemului de planificare și alocare a resurselor pentru dezvoltare, aspecte tratate momentan mai mult la nivel național.

  1. 3.        Există anumite temeri în spațiul public local, referitoare la efectele pe care regionalizarea le-ar putea avea asupra județului Alba. Faptul că sediul ADR Centru se află în Alba Iulia este un avantaj pentru județul nostru?

ADR Centru are sediul la Alba Iulia de 15 ani, iar în acest interval aici s-a format o echipă competitivă, cu specialiști în domeniul managementului proiectelor finanțate din fonduri publice ale Uniunii Europene. Activitatea ADR Centru din ultimii ani înseamnă implementarea Programelor Phare, a unor programe de dezvoltare de nivel guvernamental și, recent, a Programului Operațional Regional 2007-2013 și a 13 proiecte regionale, în domenii foarte diverse, de la sprijinirea și pregătirea funcționarilor din cadrul administrației publice locale, până la strategii în domeniul energiilor regenerabile, sau la sprijinirea rețelelor de microîntreprinderi.

Prin implementarea tuturor acestor programe de dezvoltare în Regiunea Centru, ADR Centru a gestionat atragerea unor fonduri nerambursabile în valoare de peste 600 milioane euro în întreaga Regiune, sume care au generat proiecte de dezvoltare în valoare cumulată de peste un miliard de euro. Dintre acestea, sume importante au fost contractate și cheltuite în proiecte din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Abrud, Zlatna și multe alte localități din județ. De fapt, prin valoarea adăugată fiecărui proiect realizat din fonduri europene gestionate de ADR Centru, pe lângă fondurile nerambursabile, valorile investite au dublat, în realitate, sumele de care am beneficiat cu toții prin proiectele de infrastructură, de îmbunătățire a mediului socio-economic, sau de turism, care au fost finalizate deja, sau care sunt în implementare.

De fapt, la Alba Iulia sunt gestionate fondurile nerambursabile alocate pentru dezvoltarea Regiunii Centru. Autoritățile publice locale, ONG-urile și firmele din cele șase județe ale Regiunii Centru implementează la acest început de an 370 de proiecte, pe care ADR Centru le gestionează în calitate de Organism Intermediar al Programului REGIO. Rezultatele obținute de Agenție în cadrul acestui program situează Regiunea Centru în primele locuri la nivel național ca număr de proiecte depuse, proiecte implementate, relevante la nivel regional, dar și ca rată de absorbție a fondurilor. Unele din aceste proiecte au fost promovate chiar de către Uniunea Europeană, la nivel continental, ca exemple de proiecte relevante.

ADR Centru are încheiate și mai multe parteneriate internaționale inter-regionale, cu regiuni din Germania, Ungaria, Moldova, dar și colaborări bune cu regiuni din Italia, Marea Britanie, Franța și Polonia. Dintre acestea, un aspect cu totul deosebit îl reprezintă colaborarea de 11 ani cu Landul Brandenburg, care are aici, chiar în sediul ADR Centru, o reprezentanță de nivel regional, singura de acest gen, până în prezent, din întreaga țară. Tot la Alba Iulia s-a semnat recent, chiar de Ziua Națională, parteneriatul dintre cele două Agenții care se preocupă cu Dezvoltarea Regională în Regiunile cu același nume, ”Centru”, din România și Republica Moldova.

Nu îngrijorările sau temerile sunt cele care trebuie să guverneze procesul regionalizării. Aceasta este o reformă mai amplă a aparatului administrativ, care nu presupune desfiinţarea judeţelor. Susţinem un proces de regionalizare decis de către cetăţeni. Orice modificare trebuie discutată cu cetăţenii, agreată politic si acceptată de Uniunea Europeană. În acest moment, având în vedere amploarea fenomenului și a schimbărilor politico-administrative pe care le presupune, este prematură orice fel de îngrijorare.

  1. 3. Ce ar putea face Alba Iulia și județul Alba pentru a avea cât mai puțin de pierdut de pe urma regionalizării?

Subliniez că este prematură orice abordare referitoare la pierderi și disfuncționalități. Alba Iulia și județul Alba trebuie să se dezvolte în continuare, să atragă și să implementeze proiecte pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor și să devină locuri atractive pentru investitori. În întregul județ trebuie continuate proiectele începute și trebuie abordată o poziție constructivă pentru valorificarea oportunităților și eliminarea punctelor slabe. Crearea unor poli de dezvoltare economică, pe specificul economic identificat al zonei respective, ar putea constitui o prioritate. Fiecare astfel de pol poate fi gândit cu câte o zonă de dezvoltare socio-economică cu componente de: infrastructura urbană, educație – inclusiv învățământ profesional de profil si de specialitate, infrastructura de sănătate. De asemenea, pot fi acordate anumite facilități cu privire la locația investiției (infrastructură/ suprastructură/servicii), corelate cu oferta de forță de muncă, sau cu oferta pentru formare profesională.

Sunt necesare anumite decizii la un nivel superior celui județean, dar care nu ține neapărat de nivelul național, sunt decizii care țin de politicile locale, dar care implică colaborare și cooperare pentru a avea impactul scontat și fără a distribui fondurile peste tot, cu rezultate reduse și eficiență redusă din punctul de vedere al dezvoltării. Astfel ar trebui transferate la nivel regional deciziile privind dezvoltarea economică și socială, inclusiv cele referitoare la județul nostru, decizii care să se bazeze pe o punere în aplicare a politicilor naționale adaptate la nevoile locale de dezvoltare.

  1. 4. Cum s-ar putea crea avantaje suplimentare pentru municipiul  Alba Iulia, de a deveni un oraș mai semnificativ pe harta administrativ-politică a României și de a obține dreptul de a fi capitală administrativă a regiunii nou create?

Considerăm că regionalizarea va influența favorabil atragerea de investiții în  Alba Iulia și județul Alba. Prin stabilirea unor programe de cooperare intraregională va crește conectivitatea regiunii, atât internă, cât şi externă, se vor îmbunătăți competitivitatea, inovarea, iniţiativa privată şi activitatea de afaceri. Aceste aspecte vor asigura promovarea oportunităților specifice județului Alba, dezvoltarea turismului, inclusiv a celui rural, dar și dezvoltarea rurală în ansamblu, cu provocările specifice ale pieţei muncii în zonele rurale. Cred că putem începe aceste schimbări prin schimbări de mentalitate, prin depăşirea perceperii apartenenței la o regiune ca pe o „divizare” şi să promovăm extinderea și diversificarea cooperării, la toate nivelurile.

Este cunoscut faptul că un centru urban dezvoltat este deosebit de semnificativ pe harta țării. În acest moment, Alba Iulia este într-o postură oarecum dezavantajată față de municipii cum sunt Cluj Napoca, Sibiu, Târgu Mureș, ca să le amintim doar pe cele mai apropiate. Un conglomerat cu o populație mai mare de 100.000 locuitori, care se constituie într-un pol de atracție pentru o zonă geografică mai largă, reprezintă un avantaj important în cadrul oricărei regiuni europene. Nivelul ridicat de atractivitate economică și demografică al unui astfel de pol manifestă tendințe centrifuge, iar spre o astfel de zonă converg nu doar investițiile ci și specialiștii bine pregătiți. În plus, județul nostru este dezavantajat și de existența unor localități monoindustriale, afectate  de restructurare economică, cu un nivel ridicat al șomajului de lungă durată. Trebuie ca un municipiu puternic să prezinte oferte de muncă atractive pentru persoanele active, în special pentru tineri și să elimine deficitul de specialiști în domenii economice cheie, sau în unele domenii sociale.

Consider că trebuie identificată o zonă de dezvoltare care, pe lângă municipiile Alba Iulia și Sebeș, poate să cuprindă și câteva comune din zonă. Crearea unui astfel de pol trebuie urgentată, urmând ca, în termenul cel mai scurt posibil să fie elaborat și un studiu de potențial al zonei, pe baza căruia să se treacă la elaborarea și implementarea unor proiecte majore de dezvoltare.

Credem că este necesar ca în Alba să se consolideze un centru universitar de renume, să se realizeze o sală polivalentă, avem nevoie de un sistem eficient și performant de intervenții în situații urgență și de un spital performant cel puțin de nivel microregional. În plus, a venit momentul propice pentru valorificarea optimă a investițiilor substanțiale în obiectivele de patrimoniu cultural și turistic de care dispune Alba Iulia, în așa fel încât acest domeniu să poată deveni o componentă semnificativă a economiei locale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi

Ziarul Unirea

Publicat

în

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea