Rămâi conectat

Editorial

Interese electorale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Astăzi, comisia Coaliţiei care se ocupă de elaborarea proiectului noii legi electorale se reuneşte pentru noi negocieri. Reprezentanţii PDL, UNPR, UDMR şi cei ai Minorităţilor Naţionale alta decât cea maghiară nu reuşesc să ajungă la un numitor comun astfel încât negocierile se anunţă dificile. Desigur şi pentru că interesele electorale ale acestor partide sunt diferite. Foarte diferite! Asta pentru că şi originea şi evoluţia lor este diferită deci şi „priza” lor electorală este alta. Astfel, Partidul Democrat Liberal este un partid, să spunem, clasic, produs al democraţiei postdecembriste, un partid românesc principalul component al Coaliţiei de guvernare. UDMR este reprezentanta unei minorităţi naţionale (o formaţiune care nici măcar nu este înscrisă ca atare în registrul partidelor politice), are un bazin electoral restrâns la aria câtorva judeţe din Transilvania. Uniunea Naţională pentru Progresul României deşi partid parlamentar este o creaţie postelectorală, o formaţiune de emigranţi din alte partide care au progresat în primul rând ei spre funcţii bine remunerate. Cât despre reprezentanţii Minorităţilor, ei sunt cum sunt de douăzeci de ani, întotdeauna cu Puterea.
Principalele probleme care le stau în faţă şi asupra cărora nu cad de acord se referă la numărul parlamentarilor, sistemul de atribuire a mandatelor şi introducerea votului prin corespondenţă. În esenţă, PDL vrea şi reducerea votului prin corespondenţă şi reducerea numărului de parlamentari şi vot uninominal într-un singur tur de scrutin în care 250 de mandate să fie date celui care se clasează pe primul loc în colegiu combinat cu un sistem de compensare la nivel naţional în care să fie distribuite celelalte 50 de mandate în funcţie de procentele obţinute la nivel naţional. UNPR vrea vot uninominal pur, dar acceptă şi varianta PDL. Ca să vezi unde stătea curajul! Câte procente îşi imaginează uneperiştii că iau? Dar ca să ia trebuie introdus votul prin corespondenţă. Cu care iarăşi ei sunt de acord! În fond, ei sunt de acord cu tot ceea ce le pune în faţă „fratele mai mare”.
Dezacordul vine din partea UDMR care va fi net dezavantajat de votul uninominal pur şi care vrea un sistem asemănător celui german, jumătate din mandate atribuite prin vot uninominal şi jumătate pe liste compensate prezentate de partide la nivel naţional înainte de data alegerilor. Şi bineînţeles că maghiarii se opun cu tărie reducerii numărului de parlamentari şi introducerii votului prin corespondenţă de teamă că astfel procentul pe care-l vor obţine se va dilua prin creşterea numărului votanţilor şi poate că nu vor mai reuşi să facă pragul electoral care va rămâne probabil acelaşi, 5 procente.
Coaliţia este fragilă şi dacă vrea să-şi impună voinţa PDL va face probabil numeroase concesii. Suntem chiar curioşi ce vor mai ceda! Un lucru este însă foarte sigur, va trebui să renunţe la votul prin corespondenţă pentru că maghiarii sunt hotărâţi să nu se lase convinşi şi au şi argumente în acest sens: „De unde ştiu eu cum votează soţul şi soţia? Se ştie că într-adevăr acea persoană votează, sau votează altcineva? De unde ştiu că a votat sau nu, pentru că, deja, Biroul Electoral Central va valida rezultatele. Şi până controlez cine a votat şi câte persoane, vom ajunge să avem câteva sute de mii de voturi în plus şi nu ştim de la cine au venit”, spune Mate Andras, liderul deputaţilor UDMR.
Singurul lucru asupra căruia sunt de acord partidele din Coaliţie, ba chiar şi cele din opoziţie, este acela că actualul sistem de vot uninominal nu este bun. Aşa cum
s-a dovedit o greşeală prelungirea la cinci ani a mandatului preşedintelui, motivul pentru care în România este mereu campanie electorală ceea ce împiedică (pe lângă altele) luarea unor decizii corecte, nepopuliste, în domeniul economic şi social. Prea ocupaţi de interesele lor electorale, politicienii au uitat cu totul de interesele noastre.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea