Inter Unirea: Radu Andone – antrenor, legiune aiudeană și… T. Cristea
Inter Unirea, formație în dreptul căreia stătea la un moment dat un semn de întrebare în privința participării în Liga 4, are gânduri serioase în următoarea stagiune, pe care o va aborda tot în cel de-al 4-lea eșalon fotbalistic.
Astfel, gruparea “din Curbă” a reușit să-l instaleze antrenor pe Radu Andone (ultima dată, în toamna trecută la Voința Stremț), un nume important pentru fotbalul din Alba, ce va fi ajutat de secundul Daniel Costan. “Principalul” aiudean a reușit să realizeze și câteva achiziții importante, fotbaliști din orașul natal. Cea mai importantă mutarea a fost păstrarea golgheterului Val. Drăgan, curtat și de alte grupări județene precum Viitorul Vama Seacă sau CIL Blaj. În plus sunt negocieri avansate cu apărătorul aiudean Calros Lazăr, în trecut la CS Ocna Mureș, în Liga 3.
Pe lângă acesta, cu interiștii au mai semnat S. Șimandi și A. Bălan (Olimpia Aiud). De asemenea, în curtea echipei ce a terminat stagiunea precedentă pe poziția a 13-a a ajuns și talentatul portar aiudean David Maier (16 ani), fost la Gaz Metan Mediaș, FC Sibiu (cu care a participat la barajul de promovare în Liga 3) și curtat de Gloria Geoagiu. În plus, mijlocașul Tudor Cristea (ex-CS Ocna Mureș), absent un an de pe gazon din pricina unei accidentări grave, va reveni în iarbă la Inter Unirea.
Pe lângă faptul că pe cocheta arenă din Unirea, inaugurată vara trecută cu prilejul finalei Cupei României, faza județeană, între Voința Stremț și CSU Alba Iulia, s-a aprins recent nocturna, mai trebuie spus că este prevăzut în perioada următoare un amical de lux cu Poli Timișoara, divizionara secundă pregătită de Bogdan Andone, fratele mai mare al lui Radu Andone. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Sebastian Itu, la Poli Timișoara! Transfer extraordinar al fundașului crescut de Metalurgistul Cugir
Sebastian Itu, la Poli Timișoara! Transfer extraordinar al fundașului crescut de Metalurgistul Cugir Tânărul apărător cugirean Sebastian Itu (20 de ani, Metalurgistul Cugir) este protagonistul unui transfer extraordinar, la Poli Timișoara, proaspăt divizionara secundă care în sezonul trecut a activat în eșalonul terț în seria din care au făcut parte și formațiile din Alba. Citește și: Tânărul […]
Șoimii Gura Humorului, alături de CSM Unirea Alba Iulia în demersul la TAS în scandalul CSL Ștefăneștii de Jos
Șoimii Gura Humorului, alături de CSM Unirea Alba Iulia în demersul la TAS în scandalul CSL Ștefăneștii de Jos „Șoimii Gura Humorului se raliază demersului demarat de Unirea Alba Iulia, care a intentat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) o acțiune privind modul în care s-a stabilit ierarhia finală a clasamentului Ligii 3 de fotbal”, […]
România, meciuri cu Albania (12 iunie) și Muntenegru (14 iunie), în „Alba Blaj” Arena, în European League
România, meciuri cu Albania (12 iunie) și Muntenegru (14 iunie), în „Alba Blaj” Arena, în European League la volei feminin Reprezentativa feminină de volei a României dispută două partide în „Alba Blaj” Arena, cu Albania (vineri, 12 iunie) și Muntenegru (duminică, 14 iunie), jocuri contând pentru al doilea turneu European League. Citește și: Antrenorul Guillermo Naranjo […]
