Politică Administrație

Întâlnire între producătorii agricoli din Alba și reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în domeniu

Bogdan Presecan

Publicat

în

sedinta CJ AlbaMarți, 8 aprilie, de la ora 10.00, în sala Mihai Viteazul a Consiliului Județean Alba va avea loc o nouă întâlnire între producătorii agricoli din județul Alba și reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniul reglementării desfacerii produselor agricole în cadrul târgurilor și piețelor.

Petrecerea Divorțaților

„Am convocat această întâlnire și am invitat în cadrul ei atât reprezentanți ai asociațiilor profesionale din domeniul agricol, cu care Consiliul Județean Alba colaborează de mult timp, cât și reprezentanți ai instituțiilor, pentru a facilita cunoașterea directă a reglementărilor legale și pentru a le permite oamenilor să dialogheze, acolo unde există neclarități sau neînțelegeri. Vrem, împreună cu partenerii noștri din asociațiile profesionale, să dezvoltăm piața produselor agricole din județul Alba prin expoziții, târguri sau piețe volante și atunci este necesar ca toți să cunoaștem foarte bine cerințele legale în acest domeniu.” – a precizat Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.

La întâlnirea de mâine au fost invitați atât reprezentanți ai organizațiilor profesionale agricole din județul Alba cât și reprezentanți ai Oficiului Registrului Comerțului Alba, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Alba, Direcției de Sănătate Publică Alba, Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult