INSP: Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 52
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 52, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Ultimele două persoane sunt doi bărbaţi – unul în vârstă de 62 de ani din judeţul Arad şi altul de 58 de ani din judeţul Timiş.
Ambii aveau condiţii medicale preexistente şi nu erau vaccinaţi antrigripal.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, 22 februarie, că nu va fi declarată epidemie de gripă, ea arătând că numărul deceselor, deşi mare, nu a depăşit nivelul pe care specialiştii l-au prognozat.
Întrebată dacă există posibilitatea declarării unei epidemii, având în vedere că a crescut numărul celor care au decedat în urma gripei, Pintea a răspuns: „ În niciun caz. Este un număr mare de decese, dar nu este peste nivelul pe care specialiştii l-au prognozat”.
„Din această săptămână, numărul cazurilor va fi în scădere, deci nu putem vorbi de declararea unei epidemii, nu a fost vorba niciodată. Abia acum 2 săptămâni s-a depăşit nivelul minim prognozat. Nivelul maxim nu a fost atins niciodată în această perioadă”, a declarat Pintea, citată de Mediafax.
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
