Înscrierile pentru sesiunea de toamnă a examenului de BACALAUREAT 2014 încep LUNI
Înscrierile pentru sesiunea de toamnă a examenului de BACALAUREAT 2014 încep luni, 14 iulie, iar candidații care nu au reușit să promoveze BAC-ul în sesiunea iunie-iulie, dar și cei care au picat în alți ani au acum o nouă șansă.
În urma soluționării contestațiilor, în județul Alba procentul de promovabilitate în prima sesiune a BAC-ului a fost de 69,15%. Astfel din totalul celor 2.755 candidați prezenți 1.905 au obținut o medie de trecere.
La nivel național din totalul celor 151.310 de absolvenţi de clasa a XII-a care s-au prezentat la examen, au promovat 91.769 (60,65%), cu 1,4% mai mult decât procentul înregistrat după prima afişare a rezultatelor (59,25%). Rezultatul este superior cu 4,25% celui consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2013 (56,4%). Rata de promovare pentru promoţia curentă este de 69% (84.655 de elevi), cu 6% mai mare faţă de anul 2013 (63,1%). Numărul mediilor pe tranşe a fost relativ echilibrat: pe segmentul 6 – 6,99 s-au înregistrat 25.385 de medii, pe segmentul 7 – 7,99 s-au înregistrat 25.176 de medii, pe segmentul 8 – 8,99 s-au înregistrat 25.348 de medii, iar pe segmentul 9 – 9,99 s-au înregistrat 15.752 de medii. La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 108 medii de 10, cu patru în plus peste cele consemnate iniţial.
Sesiunea august-septembrie 2014
14 – 18 iulie 2014 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
18-19 august 2014 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în
limba română – proba A
18-19 august 2014 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în
limba maternă – proba B
19 -20 august 2014 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație
internațională – proba C
21 – 22 august 2014 Evaluarea competențelor digitale – proba D
25 august 2014 Limba și literatura română – proba E)a) – proba scrisă
26 august 2014 Limba și literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
27 august 2014 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
29 august 2014 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d) –
probă scrisă
1 septembrie 2014 Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea
contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
2-3 septembrie 2014 Rezolvarea contestațiilor
4 septembrie 2014 Afișarea rezultatelor finale
Examenul de bacalaureat se considera promovat de către absolvenții de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
a) au susținut probele de evaluare a competentelor prevăzute în prezenta metodologie la art. 41, alin. (1), lit. A., B.,C., D.
b) au susținut toate probele scrise prevăzute în prezenta metodologie la Art.41, alin. (1) lit. E. si au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea;
c) au obținut cel puțin media 6 la probele scrise precizate la alin. Art. 41, alin. (1) lit. E.
(5) Candidatul care, la una din probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale refuza sa răspundă sau sa rezolve subiectele propuse se considera ca nu a susținut proba respectiva.
(6) Media notelor la probele scrise, menționata la alin. (4), punctul c), se calculează ca medie aritmetica, cu doua zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generala a candidatului la examenul de bacalaureat.
(7) Candidatul care îndeplinește, cumulativ, condițiile precizate la alin. (4) este declarat „reușit”.
(8) Pentru candidații care obțin media generala 5,99, media generala se rotunjește la 6,00.
(9)Candidații care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condițiile menționate la alin.(4), precum si candidații care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declarați „respinși”.
(10)Candidații care au fost eliminați de la o proba, pentru frauda sau tentativa de frauda, nu mai pot participa la probele următoare si sunt declarați „eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se considera ca acești candidați nu au promovat examenul de bacalaureat.
(11) Rezultatele examenului național de bacalaureat sunt publice.
(12) Pentru comunicarea rezultatelor finale ale bacalaureatului se întocmesc si se afișează liste nominale care cuprind: numele si prenumele candidaților, notele obținute la fiecare proba scrisa, media generala, acolo unde este cazul, participarea si, după caz, rezultatele obținute la probele de evaluare a competentelor si rezultatul
final: „reușit”/„respins”/„neprezentat”/„eliminat din examen”.
(13) Rezultatele obținute la probele de evaluare a competentelor lingvistice si digitale nu se contesta.
Art.71 – (1) Contestațiile la probele scrise se depun si se înregistrează la centrul de
examen, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat.
(2) Președintele, împreuna cu unul dintre vicepreședinți, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestațiile si le înregistrează.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Părinții ar putea avea liber în prima zi de școală: Măsura vizează părinții copiilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Ce prevede proiectul
Părinții ar putea avea liber în prima zi de școală: Măsura vizează părinții copiilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Ce prevede proiectul Prima zi de școală a copiilor vine în multe familii din România și cu probleme de organizare. Părinții care vor să își însoțească copiii la festivitatea de deschidere trebuie, în prezent, să […]
Cum va fi vremea în septembrie 2026: Vara se prelungește și în prima lună de toamnă. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi vremea în septembrie 2026: Vara se prelungește și în prima lună de toamnă. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele patru săptămâni Luna septembrie 2026 vine cu temperaturi peste normal în cea mai mare parte a țării, potrivit estimărilor meteorologice pentru următoarele patru săptămâni. Vremea va fi mai caldă mai ales în […]
Certificatul de integritate comportamentală: Ce este și cine este obligat să îl prezinte la angajare. Documentul poate fi solicitat şi online
Certificatul de integritate comportamentală: Ce este și cine este obligat să îl prezinte la angajare. Documentul poate fi solicitat şi online Certificatul de integritate comportamentală pentru angajare poate fi obținut începând cu 1 iulie 2026 și online, o variantă mult mai simplă de a obține acest document. Poliția Română a anunțat că certificatul poate fi […]