INS: Peste jumătate dintre salariații români lucrează seara, noaptea sau în weekend
Peste jumătate din totalul populației ocupate, respectiv 52,7%, lucrează în perioade atipice, precum seara, noaptea sau în zilele de weekend, a declarat, joi, 8 iunie, Diana Popa, expert în cadrul Institutului Național de Statistică (INS). Aceasta a prezentat rezultatele unei anchete realizate pe piața muncii din România.
„Munca atipică se referă la activități desfășurate seara, noaptea, sâmbăta, duminica sau în schimburi. Trebuie să precizăm că această întrebare este una cu un răspuns multiplu, deci o persoană poate să se încadreze în mai mult decât o singură categorie și întrebarea se referă la ultimele patru săptămâni precedente interviului, astfel că nu este neapărat necesar ca persoanele să efectueze o muncă atipică în mod obișnuit”, a spus Popa, citată de Agerpres, în cadrul unei dezbateri pe tema timpului de lucru.
Astfel, 52,7% dintre respondenți, adică din totalul populației ocupate, au declarat că au lucrat în perioade atipice ale zilei, precum seara, noaptea, sâmbăta sau duminica, iar 25,8% au declarat că au lucrat în schimburi.
„Pe categorii, aproape 50% din totalul populației ocupate a declarat că lucrează sâmbăta și 12% lucrează noaptea, dar am menționat că o persoană se poate încadra în mai multe categorii, adică poate lucra atât sâmbăta, cât și noaptea”, a adăugat Popa.
În ceea ce privește programul obișnuit de lucru, media în România este de 39,8 ore pe săptămână. Sub medie sunt cei din agricultură, care lucrează doar 35,6 ore, pe când salariații din industrie, construcții și servicii muncesc mai mult decât media statistică.
„În privința tipologiei programului de lucru al salariaților, aproape 90% dintre respondenți au declarat că au program fix, iar ora de începere și de terminare a programului de lucru este stabilită exclusiv de către angajator, iar salariatul nu are posibilitatea de a varia deloc programul de lucru. Mai puțin de 10% pot avea o variație a programului de lucru”, a mai spus reprezentantul INS.
INS realizează această anchetă pe piața muncii trimestrial, începând cu anul 1996, iar datele sunt colectate prin interviu.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]
Foto: Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks
Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks, un spectacol senzațional Sala plină, muzică live, emoție și aplauze la scenă deschisă! Orchestra Simfonică București a oferit duminică seara, 25 octombrie 2026, un spectacol memorabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul Vivaldi Rocks […]
MESAJE de SFANTUL Dumitru 2026: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru 2026 • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de Sfântul Dumitru haioase și amuzante. Considerat apărătorul păstorilor și al ostașilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (prăznuit la 26 octombrie) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi […]
