Infractor periculos din București, condamnat la 15 ani de închisoare pentru infracțiuni cu violență comise la Blaj
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat sentința definitivă într-un dosar în care a fost judecat un bărbat din Bucureşti pentru tâlhărie, lipsire de libertate şi viol. Cojocar Constantin a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru infracţiuni comise cu violenţă la Blaj.
Bărbatul a atacat doi tineri cărora le-a sustras prin violenţă mai multe bunuri, una dintre victime fiind violată. Bărbatul de 46 de ani a primit pedeapsa rezultantă de 15 ani de închisoare pentru două fapte de tâlhărie calificată, una de lipsire de libertate şi una de viol. La instanța de fond, Judecătoria Blaj, bărbatul a primit 10 ani şi 4 luni de închisoare. Curtea de Apel Alba Iulia a majorat pedepsele pentru fiecare dintre cele patru infracțiuni: de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, de la 4 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, de la 2 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv de la 7 ani închisoare la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol. ”
În baza art. 38 alin. 1 cu aplicarea art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 6 ani închisoare. Inculpatul va executa pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare. Scade din durata pedepsei închisorii pronunţate durata arestării preventive începând cu data de 17.03.2017 şi până la zi, 23.08.2017”, se susține în dispozitivul deciziei de la Curtea de Apel.
Potrivit anchetatorilor, în 17 martie 2017, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj l-au identificat pe bărbatul de 46 de ani, din municipiul Bucureşti, care locuia fără forme legale în Blaj, ca persoană bănuită de comiterea a două fapte de tâlhărie reclamate poliţiei în aceeaşi zi. „În sarcina lui s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 16 martie, în timp ce se afla în faţa unui local public din Blaj, i-a sustras, prin violenţă, un lanţ de aur, unui tânăr de 30 de ani. În aceeaşi seară, a abordat-o pe o minoră de 17 ani, sub pretextul că vrea s-o ajute să care plasele cu cumpărături şi, prin violenţă, a deposedat-o de telefonul mobil şi o sumă de bani, după care a violat-o”, susțin reprezentanții IPJ Alba. Inculpatul a mai fost condamnat să plătească daune morale de 50.000 de lei minorei agresate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
„Târgul de Crăciun” și „Târgul de Paște” se mută în Piața Cetății: Patinoar în curtea Palatului Principilor, 40 de căsuțe și scenă. Când se dă startul evenimentelor
„Târgul de Crăciun” și „Târgul de Paște” se mută în Piața Cetății: Patinoar în curtea Palatului Principilor, 40 de căsuțe și scenă. Când se dă startul evenimentelor „Târgul de Crăciun” și „Târgul de Paște” vor fi organizate în Piața Cetății Alba Carolina, putând astfel deveni evenimente de referință ale municipiului Alba Iulia, cu un rol […]
Video | De la mocăniță la „Mocana” de azi: 130 de ani de trafic feroviar între Alba Iulia și Zlatna
De la mocăniță la „Mocana” de azi: 130 de ani de trafic feroviar între Alba Iulia și Zlatna O linie născută din nevoia de a scoate minereul din Valea Ampoiului a devenit una dintre cele mai recognoscibile căi ferate înguste din Transilvania. A trecut prin locomotive cu abur, locomotive diesel, schimbarea ecartamentului, dispariția traficului de […]
Și-a obligat concubina de 17 ani să se prostitueze în mai multe localități din țară: Inculpatul, condamnat la aproape 5 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de minori și proxenetism
Și-a obligat concubina de 17 ani să se prostitueze în mai multe localități din țară: Inculpatul, condamnat la aproape 5 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de minori și proxenetism Tribunalul Alba a soluționat cu o sentință cu executare un dosar de trafic de minori și proxenetism instrumentat de DIICOT Alba Iulia. Persoana inculpată […]