Actualitate

Industria HoReCa va primi un ajutor de stat de 20% din cifra de afaceri, în urma pierderilor suferite în contextul pandemiei. Anunțul ministrului Economiei

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat pe 12 noiembrie, miercuri, că se apropie de finalizarea schemei de ajutor de stat pentru HoReCa. Acesta a mai declarat că agenții economici vor primi 20 % pentru pierderea suferită la cifra de afaceri anului 2020.

Petrecerea Divorțaților

„Este o schemă de ajutor de stat pe care premierul a anunțat-o, care a fost discutată cu mediul de afaceri. Lucram de ceva timp la Ministerul Economiei pentru finalizarea acestei scheme. Astăzi am dat așa un ok pentru o variantă aproape de final.

Procedura va fi în felul următor: Probabil că vom aproba un memoramdum în Guvern, cu schema de finanțare ca să putem ulterior notifica Comisia Europenaă, pentru că orice ajutor de stat trebuie notificat la C.E. și obținută aprobarea, după care vom avea Ordonanța de Urgență de aprobarea acesteia. E vorba de un ajutor de stat de 20 % pentru pierderea suferită la cifra de afaceri anului 2020, aferentă anului 2019. Practic ajutăm companiile din Horeca pentru pierderile suferite în anul 2020.

Totul va fi electronic, automatizat. La Ministerul Economiei, toate ajutoarele către IMM-uri, de la acele Certificate de Situații de Urgență până la Schemele 1, 2 și 3 pentru IMM-uri sunt pe aplicatii informatice.Totul va fi depus online. Vor justifica cifra de afaceri. Practic noi avem interconectate bazele noastre cu ANAF-ul și vedem exact cifra de afaceri pe 2019 și în cursul acestui an, la sfârșitul anului dacă va fi cazul.

Evident, în funcție de codul CAEN, fie că vorbim de hoteluri, restaurante, agenții de turism, vor fi eligibili pentru a primi acest ajutor de stat de 20% din cifra de afaceri. Nu mai vrem să plimbăm antreprenorul între agențiile statului. Totul se va face automat din fata calculatorului”, a declarat Virgil Popescu, informează b1.ro

Sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026 Prețurile locuințelor din România continuă să crească, iar achiziția unui apartament sau a unei case presupune un buget tot mai mare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro și citate de Agerpres, un apartament costă, în medie, 114.900 de euro, […]

Citește mai mult

Actualitate

Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme

Ioana Oprean

Publicat

în

Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme Călătorii care folosesc ruta Cluj-Napoca – Ocna Mureș trebuie să țină cont de o modificare importantă a programului de seară. Începând de luni, 2 noiembrie 2026, ultima cursă dinspre Cluj va pleca la ora 16:00, față de […]

Citește mai mult

Actualitate

Focar de pestă porcină africană în județul vecin: Mai multe localități, vizate de restricții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Focar de pestă porcină africană în județul vecin: Mai multe localități, vizate de restricții Un focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat într-o gospodărie din localitatea Veseud, comuna Slimnic. În urma confirmării, Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a aprobat un plan de măsuri pentru limitarea răspândirii bolii, potrivit Prefecturii Sibiu. ,,Centrul […]

Citește mai mult