Încotro, Unirea Alba Iulia? Săptămână decisivă pentru viitorul grupării albaiuliene
Iarnă grea din toate punctele de vedere pentru Unirea Alba Iulia, gruparea din Cetatea Marii Uniri afându-se în cel mai critic moment al ultimului deceniu.
Fotbalistic, “alb-negrii” au trecut în 2022 din postura rușinoasă de “lanternă roșie” a Seriei a 9-a, cu numai 8 puncte acumulate în 15 etape petrecute sub comanda lui Valentin Sinescu, antrenor ce a anunțat că nu mai continuă dacă lucrurile nu se vor regla din punct de vedere financiar. Și, deși de la intrarea în vacanță a trecut mai bine de o lună, fotbaliștii nu și-au încasat din restanțele numeroase, deși au fost promisiuni în acest sens, petrecând Sărbătorile fără bani. În consecință, cum, cel puțin până în acest moment, incertitudinea continuă, majoritatea jucătorilor sunt deciși să părăsească o corabie aflată în pragul naufragiului. Sunt la un pas să plece Bartok, Ciorgovean, Sg. Tineiu, Cl. Morariu, Mocanu (fotbaliști din alte zone), dar și Al. Giurgiu, Fetița, Haj sau Bârdea, localnicii ce au strâns între 8 și 12 luni de salarii neachitate.
*Soluție salvatoare?
În așteptarea implicării Primăriei municipiului Alba Iulia și eventualul transfer al lui Nicolae Stanciu de la Slava Praga, Unirea Alba Iulia este în căutarea unei soluții salvatoare imediate. Pe de altă parte însă, în municipiul reședință de județ circulă informația conform căreia un grup de investitori privați ar fi interesați să preia divizionara terță în încercarea de a o scoate din criză. S-au purtat discuții în acest sens, se vorbește despre un audit financiar pentru a se lămuri totalul datoriilor (o sumă între 120.000 și 150.000 de euro), dar încă nu este nimic oficial, informațiile nefiind confirmate, cu toate că negocieri între părți au existat.
“Așteptăm să se rezolve, sunt discuții. Eu sunt optimist de felul meu”, a comentat, succint, Mihai Dăscălescu, oficialul divizionarei terțe, totodată reprezentantul Ligii a 3-a în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. Pe de altă parte, Unirea a făcut rost, tot din mediul privat, în lunile de final ale anului trecut, de banii necesari pentru achitarea memoriilor foștilor jucători, ce și-au câștigat drepturile la comisiile abilitate din cadrul FRF, evitând astfel depunctarea.
Oricum, albaiulienii trebuie să își limpezească situația cât de repede posibil, întrucât intră în criză de timp (perioada de transferuri se încheie în 14 februarie, iar sezonul se va relua în 12 martie, cu o deplasare la Bistrița). Iar dacă situația nu va cunoaște o modificare substanțială și nu va lua o turnură favorabilă, va fi extrem de dificil ca retrogradarea să se evite pe teren. Mai sunt 13 jocuri (3 din retur și 10 în play-out), iar contracandidatele au un avans ce pare greu de surmontat în czul în care albaiulienii nu revin pe linia de plutire și își întăresc serios efectivul: Sticla Turda (locul 7) și Avântul Reghin (locul 8) – 6 puncte, Sănătatea Cluj (locul 9) – 3 puncte (vor retrograda două echipe).
Pentru banca tehnică favorit este Mircea Oprea (41 de anI), fost jucător, antrenor secund și director sportiv la Unirea Alba Iulia, antrenor care așteaptă, la rându-i, o “luminiță” în perspectiva preluării echipei unde a început fotbalul (a se citi ceva palpabil în planul siguranței financiare). Fotbalist la Kinder Teiuș în toamnă și curtat să preia Performanța Ighiu în retur, Mircea Oprea recunoaște că în prezent lucrurile nu sunt limpezi în curtea fostei prim-divizionare.
“Aștept să se clarifice situația, iar săptămâna viitoare să fie ceva concret. E nevoie de stabilitate, să știi pe ce te bazezi, să nu ne mai chinuim ca anii trecuți. Dacă nu sunt bani, ce să promiți?!”, a punctat Mircea Oprea. Pe hârtie, reunirea lotului este fixată în 17 ianuarie, dată până la care ar trebui să se lămurească multe din necunoscutele prezentului în fotbalul din Cetatea Marii Uniri.
Articol publicat în ediția tipărită a ziarului Unirea de vineri, 7 ianuarie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Raul Șteau și Nicolae Carnat, fotbaliștii din Alba, pe lista CSM Unirea Alba Iulia Fotbaliștii din Alba, aiudeanul Raul Șteau și Nicolae Carnat (originar din Mihalț) sunt pe lista de achiziții a divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia. Citește și: Marius Lupu, atacantul din Alba, la Gloria Bistrița, în stagiunea 2026/2027! Fotbalistul, pe lista Unirii […]
Mihai Dăscălescu, triplă lovitură încasată: out de la CSM Unirea Alba Iulia, FRF și din funcția de vicepreședinte al AJF Alba!
Triplă lovitură încasată, la 1 iulie 2026, de albaiulianul Mihai Dăscălescu (49 de ani), care pierde 3 funcții importante: preeșdinte secție de fotbal CSM Unirea Alba Iulia, poziția de reprezentant al Ligii 3 în Comitetul Executiv al FRF și aceea de vicepreședinte al AJF Alba Mihai Dăscălescu, cel mai longeviv conducător al clubului din Cetatea […]
România, eșec surprinzător cu Muntenegru, în European League, în „Alba Blaj” Arena, la volei feminin România a pierdut surprinzător în „Alba Blaj” Arena, 1-3 cu Muntenegru, într-un meci contând pentru European League. Citește și: FOTO | 15 ani de existență pentru Volei Alba Blaj: Aniversare de preț pentru cea mai galonată echipă de volei din România […]