Începând din această lună, instrumentarea dosarelor de pensionare a devenit mai facilă, după debirocratizarea unei etape
Începând din această lună, instrumentarea dosarelor de pensionare a devenit mai facilă, după debirocratizarea unei etape
Dacă până acum, informațiile privind instrumentarea dosarelor de pensii erau comunicate prin intermediul poștei, începând din această lună, acest lucru nu se va mai face poștal, ci informatic, potrivit unui comunicat al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
În esență, poate fi nevoie ca două case teritoriale de pensii să comunice între ele, atunci când instrumentarea dosarului de pensii are loc într-un anumit județ, în timp ce altă casă județeană de pensii deține informații relevante privitoare la stagiul de cotizare și punctajul mediu anual privitoare la asigurat.
Până acum, astfel de informații erau comunicate prin intermediul poștei. De acum, însă, comunicarea se va face printr-un sistem informatic, lucru confirmat și de Florin Cîțu, ministru interimar de finanțe.
Măsura a fost comunicată astăzi de către CNPP, prin publicarea informațiilor pe site-ul acesteia.
În plus, în comunicatul CNPP mai este menționat și că noua „procedură reprezintă o facilitate și pentru persoana asigurată, care va putea solicita eliberarea în aceeași zi a adeverinței de stagiu de cotizare de la orice casă teritorială de pensii, indiferent de domiciliul persoanei sau de sediul social al angajatorului”.
După cum se poate înțelege și din informațiile de mai sus, acest lucru nu scutește persoanele interesate de prezentare adeverinței de vechime în vederea instrumentării dosarelor de pensii. Legislația încă prevede obligativitatea prezentării adeverințelor de vechime, o eventuală scutire de depunerea lor putând avea loc numai după modificarea legii pensiilor și a normelor sale de aplicare.
Surse: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției
Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției Albaiulianul Laurențiu Blaga a anunțat, luni, 19 octombrie 2026, încetarea mandatului său la conduecrea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), în contextul trecerii Partidului Național Liberal (PNL) în opoziție. Acesta s-a aflat […]
Ora de iarnă 2026: Cum vor circula trenurile în noaptea în care România schimbă ceasul CFR Călători a anunțat cum se va desfășura circulația trenurilor în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când România va trece la ora de iarnă. În noaptea respectivă, ora 04:00 va deveni ora 03:00, însă schimbarea orei nu va […]
Cum va fi vremea în România până în 16 noiembrie 2026: Vin ploi! Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată
Cum va fi vremea în România până în 16 noiembrie 2026: Vin ploi! Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat marți, 20 octombrie 2026, prognoza meteo actualizată pentru următoarele 4 săptămâni. Conform estimărilor, România va avea parte de temperaturi ușor peste cele obișnuite pentru această perioadă, în special în […]
