Încep lucrările de reabilitare a Palatului Cultural din Blaj. Investiţia, în valoare de 1,2 milioane de euro, va fi finalizată în 2016
Lucrările de reabilitare la Palatul Cultural din Blaj vor demara în data de 1 iulie 2013. Licitaţia de atribuire a lucrărilor s-a încheiat recent prin desemnarea câştigătorilor, un consorţiu format din două firme din judeţul Harghita S.C.Harbau SRL şi S.C. K& Kiss SRL, care au semnat în această săptămână contractul cu administraţia publică locală.
Noul Palat Cultural din Blaj va avea, în funcţie de activitătile găzduite, între 50
şi 250 de locuri, va beneficia de o scenă multifuncţională şi de o sală flexibilă, iar pereţii interiori vor fi din cărămidă aparentă şi vor fi luminaţi de două luminatoare ce provin din acoperiş. Interiorul edificiului va avea o amprentă contemporană ce va transmite însă povestea traumei suferite de clădire în urmă cu aproape 20 de ani.
“Pe lângă reabilitarea efectivă a acestui edificiu deosebit de important din parcursul istoric al Blajului, poate mai importantă este rebilitarea morală pe care care o aducem prin această investiţie unei perioade iconice pentru spaţiul românesc, perioada interbelică şi influenţa regalităţii asupra comunităţilor din Transilvania”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Refacerea şi reabilitarea Palatului Cultural din Blaj se va realiza printr-un parteneriat al Consiliul Local Blaj cu Consiliul Judeţean Alba. Investiţia, la care fiecare parte va contribui cu 50 % din fonduri, va costa aproximativ 1,2 milioane de euro şi va avea ca termen de finalizare luna aprilie a anului 2016.
“Consiliul Judeţean Alba susţine acest proiect şi s-a implicat în realizarea lui deoarece Palatul Cultural reprezintă un edificiu important pentru cultura şi istoria Blajului dar şi a judeţului Alba. Punerea în valoare a acestui monument, dincolo de valoarea lui istorică şi arhitectonică, creează o nouă deschidere pentru actul cultural din zona Târnavelor, aici putând fi găzduite evenimente culturale de excepţie ale judeţului Alba precum Festivalul de Teatru organizat anual de Consiliul Judeţean Alba. Prin existenţa acestui reper istoric în Blaj, actul cultural va avea de câştigat şi, odată cu el, cetăţenii, care vor avea acces mult mai uşor la evenimente culturale de calitate”, afirmă Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.
Palatul Cultural din Blaj a fost inaugurat în anul 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a întregului guvern, şi a găzduit toate evenimentele culturale din perioada interbelică. Tot aici au funcţionat, pe rând, Muzeul de Istorie şi Etnografie, Biblioteca Orăşenească şi Centrul de Radioficare. Ultima dată, clădirea a găzduit cinematograful Nicolae Bălcescu până când, în decembrie 1995, un incendiu imens a distrus clădirea în proporţie de 40%.
Autoritatile locale şi judeţene îşi propun ca la finalul lucrărilor Palatul Cultural din Blaj să devină unul dintre cele mai importante edificii culturale ale judeţului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]
