Actualitate

Încă o materie, pentru elevii din România, din 2022: Legea, promulgată de președintele Iohannis

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă o materie, pentru elevii din România, din 2022: Legea, promulgată de președintele Iohannis

Începând cu anul școlar 2022-2023, elevii români vor învăța o nouă materie la școală. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru introducerea educației pentru mediu în școlile din România.

Tot luni, șeful statului a anunțat că marți este lansat în dezbatere publică Raportul „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de Grupul de lucru pe tema educației cu privire la schimbări climatice și mediu înființat la nivelul Președinției.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care pune bazele unei strategii privind educația pentru mediu în școlile din România, urmând ca raportul, elaborat la nivelul Administrației Prezidențiale, în sprijinul acestui obiectiv să fie lansat în dezbatere publică marți, 11 ianuarie, potrivit Administrației Prezidențiale.

Președintele României, Klaus Iohannis, a promovat constant educația, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice ca teme prioritare ale mandatelor sale. Pentru a genera politici publice și soluții concrete în aceste domenii, președintele Klaus Iohannis a decis organizarea, la nivelul Administrației Prezidențiale, a unor formate diverse de lucru, unele mai ample, desfășurate pe parcursul mai multor ani, precum cele care s-au finalizat cu Proiectul România Educată, altele pe subiecte punctuale, precum grupul de lucru pe tema „Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată”, înființat la începutul anului 2022.

Totodată, începând cu anul 2021 funcționează Grupul de lucru pe tema educației cu privire la schimbări climatice și mediu, care reunește reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Ministerului Educației, ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai instituțiilor de învățământ, ai elevilor, ai profesorilor și ai părinților, precum și ai unor ONG-uri cu experiență relevantă.

Obiectivul principal al acestui grup de lucru este să contribuie la îmbunătățirea calității educației privind schimbările climatice și mediul, prin dezvoltarea unui program de educație pentru climă la nivel național. Tocmai de aceea, unul dintre criteriile principale avute în vedere pentru selectarea membrilor grupului l-a constituit experiența anterioară în elaborarea și implementarea unor proiecte educaționale în materie de schimbări climatice și mediu.

Grupul de lucru s-a reunit în mod constant pe parcursul anului 2021 pentru a aborda teme legate de infrastructură, formarea cadrelor didactice, aria curriculară, materialele didactice, instrumentele digitale pentru educația privind clima, activitățile educative în natură ș.a. Toate aceste elemente au fost sintetizate în raportul Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile, care va fi lansat marți, 11 ianuarie 2022, la Palatul Cotroceni, în dezbatere publică.

Documentul vizează învățământul preuniversitar și lărgirea accesului la educația privind schimbările climatice și mediul și include o serie de propuneri și de măsuri concrete. Odată implementate, toate acestea vor crește expunerea elevilor la informații referitoare la factorii care duc la degradarea mediului și accelerează schimbările climatice. În același timp, s-a avut în vedere și componenta practică, asigurând astfel elevilor și contextul pentru a se implica, pe parcursul școlarizării, în activități aplicate de protecție a mediului înconjurător.

Președintele României a promulgat luni, 10 ianuarie 2022, legea care pune bazele unei strategii privind educația pentru mediu și încurajează formarea de competențe de mediu în rândul elevilor, prin includerea acestora în domeniile de competențe ale curriculumului național pentru învățământul primar și gimnazial. Raportul Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile, care va fi lansat mâine în dezbatere publică, reprezintă un prim pas pentru a dezvolta concret această strategie ,se mai arată în comunicatul de presă.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministerul Energiei: ,,În acest moment, situaţia energetică este sub control. Cel puţin pentru această săptămână, nu sunt anticipate probleme deosebite”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministerul Energiei: ,,În acest moment, situaţia energetică este sub control. Cel puţin pentru această săptămână, nu sunt anticipate probleme deosebite” Ministerul Energiei anunță că situația energetică este, în acest moment, sub control, după ce capacitățile de producție disponibile funcționează la capacitate maximă și contribuie la compensarea indisponibilizării reactorului 2 al CNE Cernavodă. ,,Cel puţin pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

,,Autostrada cu tuneluri” A1 Lugoj–Deva: Când vor fi străpunse cele două tuneluri de pe sectorul Margina–Holdea. Finalizarea lucrărilor, așteptată în prima parte a anului 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Autostrada cu tuneluri” A1 Lugoj–Deva: Când vor fi străpunse cele două tuneluri de pe sectorul Margina–Holdea. Finalizarea lucrărilor, așteptată în prima parte a anului 2027 Au mai rămas mai puțin de 2 zile până la străpungerea primei galeriei din cel mai mare tunel de autostradă construit în România. În același timp, ar putea începe montarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Kronospan susține Școala de Vară Paulina 2026, un proiect educațional care aduce împreună peste 230 de copii, profesori și voluntari din întreaga țară

Ioana Oprean

Publicat

în

Kronospan susține Școala de Vară Paulina 2026, un proiect educațional care aduce împreună peste 230 de copii, profesori și voluntari din întreaga țară Kronospan, lider în industria produselor pe bază de lemn, este sponsor principal al celei de-a șasea ediții a Școlii de Vară Paulina, unul dintre cele mai apreciate proiecte educaționale și comunitare din […]

Citește mai mult