În siguranţă, alături de jandarmi la Târgul de Fete de pe Muntele Găina
Peste 60 de jandarmi vor asigura, alături de efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Alba, măsurile de ordine publică şi siguranţa participanţilor la manifestările cultural artistice care vor fi organizate la sfârşitul acestei săptămâni în comuna Avram Iancu şi în zona Muntelui Găina.
Jandarmeria Alba recomandă spectatorilor “să se delimiteze de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări antisociale şi atrage atenţia că încălcarea prevederilor legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (Legea nr. 60 din 23 septembrie 1991 *republicata*), poate atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, a organizatorilor sau a persoanelor fizice, fiind prevăzute sancţiuni contravenţionale de la 1.000 la 10.000 lei sau pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de normalitate civică şi de siguranţă pentru participanţii la manifestările cultural artistice şi vor viza în principal prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, îndepărtarea persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau care practică cerşetoria, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale. Pentru evitarea apariţiei unor situaţii neplăcute îi invităm pe participanţii la manifestări să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale (genţi, poşete, etc.) şi să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia (aparate foto-video, bijuterii, etc.), deoarece aceste evenimente, care implică aglomerări de persoane, reprezintă, de regulă, momente prielnice pentru hoţii din buzunare. De asemenea, le recomandăm să respecte indicaţiile organizatorilor şi forţelor de ordine şi să manifeste răbdare, spirit de solidaritate şi vigilenţă în locurile aglomerate. Totodată, reamintim că vor fi luate măsuri legale împotriva celor care vor fi depistaţi având asupra lor arme de orice fel, artificii sau petarde, împotriva celor care vor arunca obiecte înspre scenele organizate sau care vor forţa dispozitivele şi cordoanele de ordine constituite. În plus, recomandăm celor care vor accede pe Muntele Găina să respecte regulile locului, să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate, să fie echipaţi adecvat (bocanci, un rucsac cu strictul necesar), să nu distrugă mediul înconjurător prin diverse acţiuni neconforme cu protejarea acestuia, să nu aprindă focul în locurile neamenajate, să nu distrugă semnele de orientare turistică şi să nu intre cu autoturismele în zonele marcate.
Orice neregulă constatată poate fi sesizată jandarmeriei prin apel la numărul unic de urgenţă 112 sau direct jandarmilor angrenaţi în asigurarea ordinii şi liniştii publice.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost închisă temporar de marți, 27 octombrie 2026, din cauza ninsorilor, a ceții și a temperaturilor scăzute. Măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Potrivit Companiei Naționale […]
FOTO | Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar
Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar Un accident rutier s-a produs marți seara, în jurul orei 20.20, pe strada Vâlcele din municipiul Dej. În evenimentul rutier a fost implicat și un șofer din Alba. […]
Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect
Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca barajului Oașa – Organizare de șantier”. Proiectul este propus pe teritoriul comunei Șugag (CF nr. 108818, județul […]
