Actualitate

În România ”se cântă, râde și dansează”, în timp ce în Germania, Volkswagen anunță măsuri dure

Bera Larisa

Publicat

în

În România ”se cântă, râde și dansează”, în timp ce în Germania, Volkswagen anunță măsuri dure

CEO-ul Oliver Blume, consideră necesară implementarea unui program pentru grupul auto german Volkswagen, care să reducă costurile pentru a remedia problemele structurale persistente ale companiei, din ultimele decenii, transmite Reuters, informează News.ro.

Citește și: Volkswagen închide 3 fabrici, la noi, câinii comasați, cu c(i)olaci în coadă o ard cu ”reindustrializarea României”, iar ciucii cu metrouri!

Petrecerea Divorțaților

Într-un interviu acordat publicaţiei Bild am Sonntag, Blume a declarat că cererea scăzută de pe piaţa europeană şi scăderea veniturilor din China scot la iveală probleme structurale vechi de decenii, pe care compania trebuie să le abordeze urgent.

Pe fondul acestor dificultăţi, compania a solicitat angajaţilor să accepte o reducere salarială de 10%, susţinând că aceasta ar putea fi singura soluţie pentru menţinerea competitivităţii şi protejarea locurilor de muncă în Germania.

Volkswagen a pus deja deoparte aproximativ 900 de milioane de euro pentru a acoperi costurile măsurilor propuse, conform raportului anual al grupului.

Închid fabrici în Germania și concediază oameni în alte zone

Deşi planurile nu au fost confirmate în întregime, surse interne sugerează că producătorul auto ar putea închide cel puţin trei fabrici în Germania şi ar putea reduce personalul la alte locaţii din Europa.

Blume a subliniat necesitatea reducerii semnificative a costurilor operaţionale din Germania, declarând că măsurile sunt esenţiale pentru a asigura sustenabilitatea şi succesul pe termen lung al companiei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce merită să cumperi pentru garderoba de toamnă, de Black Friday (P)

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce merită să cumperi pentru garderoba de toamnă, de Black Friday (P) Toamna nu vine doar cu schimbări ale vremii, ci ale garderobei. Rochiile vaporoase și sandalele ajung treptat în spatele dulapului, iar puloverele, paltoanele și încălțămintea închisă revin în prim-plan. Dacă te gândeai de ceva vreme să-ți schimbi câteva piese sau să adaugi ceva […]

Citește mai mult

Actualitate

Iarna 2026-2027 ar putea aduce zăpadă și în zonele joase! ANM: Vortexul polar poate schimba radical vremea de sărbători

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarna 2026-2027 ar putea aduce zăpadă și în zonele joase! ANM: Vortexul polar poate schimba radical vremea de sărbători România ar putea avea parte de un peisaj autentic de iarnă de sărbători, cu zăpadă inclusiv în zonele joase, nu doar la munte. Deși estimările meteorologice indică temperaturi medii peste valorile normale pentru următoarele luni, specialiștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât va costa în 2026 porcul de Crăciun: Preţul cărnii la poarta fermei a scăzut cu 21% faţă de anul 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât va costa în 2026 porcul de Crăciun: Preţul cărnii la poarta fermei a scăzut cu 21% faţă de anul 2025 Carcasa de porc se vindea, în medie, în săptămâna care a început cu 26 octombrie 2026, la poarta fermelor româneşti, cu 145 de euro suta de kilograme, cu 21,7% mai puţin faţă de perioada […]

Citește mai mult