În perioada 16 – 22 august poliţia locală a aplicat amenzi de peste 4.500 lei pentru probleme rutiere şi sociale
Poliţia locală, a avut în perioada 16 – 22 august, 45 sesizări telefonice, dintre care 34 au fost confirmate, 6 neconfirmate iar 5 redirecţionate la alte instituţii competente să soluţioneze problemele întâmpinate. În urma acestora 55% s-au soldat cu avertismente şi 45% cu amenzi. Tot în ultima săptămână au fost sancţionaţi conducătorii auto care opresc, staţionează, parchează neregulamentar sau circulă cu autovehiculele cu mase cu dimensiuni de gabarit depăşite, în zone în care circulaţia acestora este interzisă. La acest capitol au fost aplicate un număr de 33 autocolante şi sancţionate contravenţional un număr de 16 persoane. Pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi pentru neregulile precizate mai sus valoarea totală a amenzilor aplicate a fost în valoare de 4.620 lei.
În săptămâna menţionată s-a acordat o atenţie deosebită parcurilor de joacă pentru copii, mobilierului urban, automatelor de bilete amplasate în staţiile de autobuz aparţinând S.T.P., indicatoarelor rutiere, containerelor de colectare ajutoare aparţinând Societăţii Caritas. În timpul serviciului de patrulare s-a avut în vedere identificarea şi sancţionarea persoanelor care practică comerţ ambulant în locuri neautorizate, precum şi a celor care aplică afişe publicitare în mod ilegal în alte locuri decât cele special amenajate. În acest sens au fost verificaţi toţi comercianţii ambulanţi de covrigi, flori ori produse de artizanat ce îşi desfăşoară activitatea pe domeniul public. S-a patrulat în vederea surprinderii persoanelor care colectează fonduri pentru întrajutorarea unor persoane cu probleme medicale, fără a deţine avizele şi aprobările necesare în acest scop. Cu aceasta ocazie au fost identificate şi sancţionate 3 persoane. Au fost afişate sau înmânate, după caz, procese verbale de constatare a contravenţiei unor persoane ce au fost sancţionate de către poliţiştii locali din alte localităţi; s-a acţionat zilnic, în vederea menţinerii ordinii şi liniştii publice, în diferite zone ale oraşului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene
Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene Sibiul a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun 2026 și-a deschis porțile vineri, 13 noiembrie 2026, în Piața Mare, transformând din nou centrul istoric al orașului într-un decor […]
Circulația pe Valea Oltului se redeschide de luni, 16 noiembrie 2026, mai devreme decât era prevăzut. Anunț pentru șoferi
Circulația pe Valea Oltului se redeschide de luni, 16 noiembrie 2026, mai devreme decât era prevăzut. Anunț pentru șoferi Circulația rutieră pe sectorul DN7 cuprins între Râmnicu Vâlcea și Râu Vadului, pe Valea Oltului, va fi redeschis circulației începând de luni, 16 noiembrie 2026, a anunțat vineri, 13 noiembrie 2026, DRDP Craiova. „Lucrările de montare […]
Părintele arhimandrit Vasile Crișan, de la Mănăstirea Dumbrava, la ceas aniversar: O viață închinată credinței, copiilor și oamenilor aflați în nevoie
Părintele arhimandrit Vasile Crișan, de la Mănăstirea Dumbrava, la ceas aniversar: O viață închinată credinței, copiilor și oamenilor aflați în nevoie Părintele arhimandrit Vasile Crișan, duhovnicul Mănăstirii Dumbrava, din județul Alba, o personalitate a vieții bisericești și sociale din Transilvania, cunoscută pentru implicarea în sprijinirea copiilor, a vârstnicilor și a celor aflați în situații dificile, […]
