IN MEMORIAM – o întâlnire cu memoria unor artiști care au marcat viața culturală a Albei
IN MEMORIAM – o întâlnire cu memoria unor artiști care au marcat viața culturală a Albei
Sâmbătă, 5 septembrie 2026, de la ora 18.00, la Galeria de Artă UAP Alba din Alba Iulia, va avea loc finisajul expoziției „IN MEMORIAM”, dedicată unor artiști importanți legați de spațiul cultural albaiulian și transilvănean.
Expoziția reunește lucrări semnate de Ernest Budeș, Teodor Bihari, Eugen Cioancă, Ștefan Egey, Mircea Iepure, Ovidiu Paștina, Ștefan Radu și Ștefan Szakacs, într-un demers de recuperare a memoriei și de reîntâlnire cu opere care continuă să vorbească dincolo de timpul biografic al creatorilor lor.
Evenimentul va fi prezentat de Dr. Doina Hendre Biro, istoric și specialist în istoria artei, care va propune publicului o lectură a expoziției și a locului ocupat de artiștii reuniți aici în patrimoniul artistic al zonei.

Finisajul nu este doar momentul de încheiere al unei expoziții, ci și un prilej de a reveni asupra ei cu o privire mai atentă, de a pune lucrările în dialog și de a readuce în actualitate personalități artistice care au contribuit la identitatea culturală a Albei.
Expoziția este organizată de Uapr Alba Iulia.
- Finisajul expoziției „IN MEMORIAM”
- Sâmbătă, 5 septembrie 2026, ora 18.00
- Galeria de Artă UAP Alba, Alba Iulia – lângă Humanitas
- Prezintă: Dr. Doina Hendre Biro, istoric și specialist în istoria artei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat public decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 […]
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia Un tânăr de 21 de ani din Coșlariu a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru lovire sau alte violențe, după un conflict din aprilie […]
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat miercuri, 28 octombrie 2026, sentința în dosarul a trei tineri acuzați de furt calificat, comis la Sântimbru. Niciunul nu va merge, deocamdată, la închisoare. Soluția poate fi atacată cu apel în 10 zile de la […]
