În lipsa turiștilor străini, Mircea Hava călătorește spre destinații exotice. Alba, aproape de coada clasamentului în privința numărului de vizitatori
Avem mănăstiri, monumente istorice şi vestigii, o moştenire bogată, iar natura a fost darnică, dar nu ştim să atragem turiştii. O dovedesc încă o dată datele statistice. Județul Alba se situează aproape de coada clasamentului în privinţa numărului de vizitatori. În timp ce autorităţile locale călătoresc în delegații oficiale din Europa până în Asia și se bat cu pumnii în piept că au proiecte şi dezvoltă turismul, an de an, statisticile îi contrazic.
Un milion de turişti străini s-au cazat în hotelurile din ţară în prima jumătate a acestui an, trafic în creştere cu 8,5% faţă de perioada similară a anului trecut, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică.
Județul Alba, cu cei puțin peste 6000 de turiști cazați în prima jumătate a anului în hoteluri și pensiuni, se situează abia la mijlocul clasamentului între județele României.
Cu toate strategiile și parteneriatele încheiate de Primăria Alba Iulia, cu soluţiile inteligente propuse, o aplicaţie mobilă pentru calcularea costului deplasării la Alba Iulia de către turişti, o platformă chat de comunicare între primărie şi locuitori, respectiv aplicaţie Fast Order în baruri, cafenele și restaurante, se pare ca județul nostru nu reușește să fie o atracție pentru străinii care aleg să își petreacă concediile în România.
Cascade, peşteri, castele, cetăţi, munţi, gheţari, rezervaţii geologice şi naturale, văi, stânci semeţe, privelişti cum rar ţi-e dat să vezi şi alte minunăţii ale naturii, toate acestea fac ca judeţul Alba să fie un important punct turistic pe harta celor mai frumoase zone din România, şi nu numai. Cu toate acestea lipsa unor strategii turistice, a unor pachete care să atragă turistul străin, nu fac decât să scoată la iveală catastrofa din turismul județului. De atracţii turistice nu ducem lipsă, cu promovarea lor stăm prost.
Potrivit ultimelor date furnizate de Direcția Regională de Statistică Alba, în perioada 1.01-31.05.2017 în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat) au fost cazaţi 55860 turişti, majoritatea în hoteluri (44,1%), urmate de pensiuni agroturistice (23,2%) şi pensiuni turistice (20,1%), înregistrându-se o creştere de 4,3% faţă de perioada 1.01-31.05.2016.
Numărul de înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică din judeţ (cu minim 10 locuri pat), înregistrate în primele 5 luni din 2017 a fost de 113645, mai multe cu 17,2% faţă perioada corespunzătoare din 2016. Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în această perioadă a fost de 2,0 zile (1,8 zile în aceeaşi perioadă din 2016).
La polul opus, ca număr de turişti străini cazaţi în hoteluri, Braşov, Timiş, Cluj şi Sibiu sunt judeţele din ţară fruntaşe, cu un total de 207.000 de străini, în creştere cu 23% faţă de perioada similară a anului trecut.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când începe, când se încheie și în ce zile este permis peștele
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când începe, când se încheie și în ce zile este permis peștele Postul Nașterii Domnului, cunoscut în tradiția populară drept Postul Crăciunului, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați […]
Video | Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor
Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor O casă istorică transformată într-un spațiu deschis vizitatorilor, o capelă consolidată prin munca studenților și voluntarilor și 45 de monumente romane puse la adăpost. Sunt câteva dintre poveștile care arată cum poate fi salvat patrimoniul […]
Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor
Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor Copiii sub 15 ani din România riscă să nu mai aibă acces la rețelele sociale. Un proiect de lege inițiat de parlamentari USR a trecut tacit de Senat și urmează […]
