În judeţul Alba a fost înfiinţată Poliţia Animalelor
Prin încheierea pronunţată în data de 4 noiembrie 2009 de Tribunalul Municipiului Bucureşti, a fost recunoscută oficial o instituţie a statului responsabilă cu protecţia animalelor, iar în luna martie a acestui an a fost înfiinţat IGPP, respectiv Inspectoratul General pentru Protecţia Animalelor, cunoscut şi sub denumirea de „Poliţia Animalelor”. Această „poliţie” este subordonată Comisariatului pentru Societatea Civilă şi funcţionează cu structuri de specialitate la nivelul fiecărui judeţ în parte. Deşi în alte judeţe structurile teritoriale şi-au început activitatea (Olt, Neamţ, Timiş etc), în judeţul nostru aceasta abia face primii paşi, activitatea fiind coordonată de inspectorul Dan Goronea, care a ocupat relativ recent acest post. Vom reveni cu detalii referitoare la modul de organizare a acestei noi structuri şi cu atribuţiile ce-i revin. Atenţie sporită, aşadar, la modul în care vă comportaţi cu animalele, dragi conjudeţeni, căci sancţiunile sunt destul de consistente… (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Tânăr din Ampoița, de 22 de ani, prins BĂUT la volan. A avut o alcoolemie de peste 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat
Tânăr din Ampoița, de 22 de ani, prins BĂUT la volan. A avut o alcoolemie de peste 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat Un tânăr de 22 de ani, din localitatea Ampoița, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat la volan sub influența alcoolului, în noaptea de 7 spre 8 februarie 2026, […]
Șofer din Vințu de Jos, cercetat de polițiști după ce a fost oprit la volanul unui autoturism pe o stradă din Alba Iulia: ce au descoperit oamenii legii
Șofer din Vințu de Jos, cercetat de polițiști după ce a fost oprit la volanul unui autoturism pe o stradă din Alba Iulia: ce au descoperit oamenii legii Un bărbat de 54 de ani, din Vințu de Jos, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism pe o stradă din municipiul […]
Tânăr din Teius, prins BĂUT la volan pe o stradă din oraș: Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat
Tânăr din Teius, prins BĂUT la volan pe o stradă din oraș: Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din orașul Teiuș, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat la volan sub influența alcoolului, în noaptea de 7 […]