Sport

În aprilie primii pași concreți pentru ca AFC Unirea 1924 să treacă la CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Conform celor declarate de primarul Gabriel Pleșa, în cursul lunii aprilie vor fi primii pași concreți în vederea preluării divizionarei terțe AFC Unirea 1924 Alba Iulia de către primăria municipiului albaiulian.

Petrecerea Divorțaților

Inițiativa administrației din Cetatea Marii Uniri ar însemna o așezare a lucrurilor din toate punctele de vedere, mutarea fiind prin intermediul CS Municipal Unirea Alba Iulia. Mai concret, din vară, când se vor încheia formalitățile juridice, CSM Unirea Alba Iulia va avea și o echipă de seniori la fotbal (în prezent activându-se la nivel juvenil), iar AFC Unirea Alba Iulia nu va mai fi un club privat, urmând să fie administrat de aleșii locali.

“Dacă toate lucrurile vor fi în regulă, sperăm ca în ședința Consiliului local din aprilie, să propunem consilierilor preluarea AFC Unirea Alba Iulia. Normal că mai sunt multe aspecte de rezolvat, o să le luăm pas cu pas, e vorba și despre organigrama clubului în viitor”, a transmis Gabriel Pleșa.

Spre comparație, un asemenea demers s-a produs și sub Drăgana în trecut, ACF Metalurgistul Cugir 1939 cedându-și în sezonul 2020/2021 dreptul de participare către Clubul Sportiv Orășenesc Cugir, iar în luna iulie a anului trecut Comitetul de Urgență al FRF a aprobat schimbarea de denumire în Clubul Sportiv Metalurgistul Cugir.

Cu excepția “alb-negrilor”, toate echipele din Alba cu activitate în Liga a 3-a, în prezent Metalurgistul Cugir și CS Ocna Mureș, iar în trecut Industria Galda de Jos și Performanța Ighiu, au avut alături primăriile din localitățile respective. În prezent fosta prim-divizionară se pregătește pentru ultimele 10 etape din eșalonul terț, în play-out, în speranța de a evita retrogradarea. În alt plan, până la finalizarea preluării clubului de către primărie, se așteaptă rezolvarea situației financiare până cel târziu în mai.

Banii cuveniți din transferul lui Nicolae Stanciu în China, aproximativ 140.000 de euro, ar fi fondurile salvatoare pentru achitarea datoriilor acumulate în ultimii ani (către jucători și alte persoane, inclusiv cele care au împrumutat clubul) și deblocarea conturilor (Gheorghe Grozav a soliciatt să i se restituie suma de 35.000 de euro). Preluarea echipei de fotbal de către municipalitate e posibilă doar dacă clubul este pe “zero” din punct de vedere financiar.

Articol publicat în ziarul „Unirea”, joi, 31 martie


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz 

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz CS Unirea Alba Iulia încheie Campionatele Europene de Judo U23 de la Napoli, Italia, cu un titlu continental cucerit de Laura Bogdan și un loc […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară Tânărul jucător Victor Oniga, originar din Blaj și legitimat la FK Csikszereda, a fost titular în meciul România U17 – Cipru U17, disputat luni, 2 noiembrie 2026, contând pentru prima rundă a calificărilor pentru […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii! O concluzie după încheierea turului în Seria 7 din Liga 3, 11 jocuri, în ceea ce privește conjudețenele, în ediția 2026/2027: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – […]

Citește mai mult