În Alba, peste 240 de carduri de sănătate au fost emise pe numele unor persoane decedate
Peste 240 de carduri de sănătate s-au întors, până în acest moment la Casa de Asigurări de Sănătate Alba, cu mențiunea că posesorul este decedat. Distribuirea cardurilor în județ nu a fost încă finalizată, astfel că acest număr ar putea să crească. Situația nu este singulară, ea a fost semnalată în toate județele din țară și este explicată prin distanța mare de timp între întocmirea bazei de date de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate și emiterea efectivă a cardului.
Conform centralizării efectuate de CAS Alba, alte 961 de carduri nerevendicate de posesori, au fost returnate până la data de 30 octombrie 2014. Acestea vor fi păstrate în instituție până la apariția normelor metodologice care stabilesc măsurile ce vor fi luate în continuare.
În Alba distribuirea cardurilor de sănătate a demarat în data de 22 septembrie și se va finaliza în jurul datei de 6 noiembrie. Până în prezent poștașii au ajuns la peste 80% dintre adresele posesorilor. În total, în județ, acestea au fost emise pentru aproape 255.000 de asigurați.
Pentru a putea fi utilizat cardul de sănătate trebuie să fie activat la cabinetul medicului de familie, unde posesorul va primi un cod PIN pe care îl va introduce de fiecare dată când va beneficia de servicii medicale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Apă sigură pentru Apuseni: Conductă nouă de 1,3 kilometri pentru modernizarea rețelei din Abrud. În ce stadiu este proiectul
Apă sigură pentru Apuseni: Conductă nouă de 1,3 kilometri pentru modernizarea rețelei din Abrud. În ce stadiu este proiectul Rețeaua de alimentare cu apă din Munții Apuseni face un pas important spre alinierea la standardele europene de siguranță și eficiență. Direcția Județeană de Mediu Alba a adus la cunoștința publicului interesat depunerea solicitării de emitere […]
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat public decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 […]
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia Un tânăr de 21 de ani din Coșlariu a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru lovire sau alte violențe, după un conflict din aprilie […]
