În acest an, alocaţia de stat pentru copii nu se mai ia în calcul la stabilirea beneficiilor de asistenţă socială
Alocaţia de stat pentru copii nu se mai ia în calcul la stabilirea beneficiilor de asistenţă socială
Potrivit directorului Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba, Flaviu Cozuc (foto), a intrat în vigoare Lege 342/2015, care completează Legea 416/2001 privind venitul minim garantat. Modificările survenite au fost aduse în atenţia primăriilor din judeţ, specificându-se că la stabilirea veniturilor nete lunare realizate de familie, ce stau la baza acordării ajutorului social conform Legii 416/2001, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, în cazul familiilor care au în întreţinere copii, alocaţia de stat pentru copii se va excepta în integralitatea sa.
De asemenea, pentru cei ce primesc ajutor social se abrogă condiţia de plată a taxelor locale pentru bunurile deţinute în proprietate. Legea 342/2015 se aplică începând cu drepturile lunii ianuarie 2016, atât pentru beneficiile sociale aflate în plată, cât şi pentru cele noi, ce vor fi stabilite în perioada următoare. În ceea ce priveşte drepturile aflate în plată, în condiţiile în care nu au intervenit şi alte modificări în veniturile familiei sau în ceea ce priveşte componenţa acesteia, cuantumul beneficiilor de asistenţă socială amintite se va revizui prin reevaluarea veniturilor familiei, în sensul eliminării alocaţiei de stat pentru copii, fără a fi necesară depunerea unei cereri din partea titularului dreptului. Modificarea cuantumului ajutorului social, a alocaţiei pentru susţinerea familiei sau a ajutorului pentru încălzirea locuinţei se face prin dispoziţia primarului, în condiţiile legislaţiei în vigoare. „Având în vedere numărul mare de beneficii sociale ce vor fi reevaluate ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii 342/2015, AJPIS Alba recomandă ca dispoziţia primarului să fie emisă în comun, pentru toţi beneficiarii. Apoi, aceste dispoziţii vor fi transmise Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba la termenele prevăzute de lege. În cazul ajutorului pentru încălzirea locuinţei, dispoziţiile primarului vor fi transmise şi furnizorilor de energie termică în sistem centralizat, de gaze naturale şi de energie electrică, după caz. Plata noilor drepturi, de către AJPIS Alba, se va efectua după ce agenţia va primi dispoziţiile primarilor.
Dacă noile dispoziţii nu vor fi transmise în timp util, astfel încât să poată fi prelucrate în sistemul informatic şi să fie solicitate credite bugetare aferente lunii ianuarie, plata drepturilor se va efectua în cuantumul anterior, urmând ca la solicitarea ulterioară de credite bugetare să se ţină cont de eventualele restanţe generate de modificarea cuantumului ajutorului, începând cu beneficiile lunii ianuarie 2016”, ne-a declarat Flaviu Cozuc, directorul AJPIS Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Trei polițiste din Alba, pe podium la IPA Games 2026: Mădălina, Adina și Diana au obținut medalia de bronz la fotbal feminin și locul III la baschet
Trei polițiste din Alba, pe podium la IPA Games 2026: Mădălina, Adina și Diana au obținut medalia de bronz la fotbal feminin și locul III la baschet Trei polițiste din Alba au urcat pe podium la IPA Games 2026. Mădălina, Adina și Diana au obținut medalia de bronz la fotbal feminin și locul III la […]
FOTO | Tezaurul ascuns dintr-o cameră a Căminului pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia: Povestea etnografului Olivia Bărbuța, ambasadorul cultural care a salvat tradițiile județului Alba
Tezaurul ascuns dintr-o cameră a Căminului pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia: Povestea etnografului Olivia Bărbuța, ambasadorul cultural care a salvat tradițiile județului Alba Povestea Oliviei Bărbuța este drumul unei vieți în slujba identității românești, de la catedră la tezaurul etnografic al Albei, în slujba tradițiilor județului Alba. Povestea doamnei Olivia Bărbuța este, în esență, […]
VIDEO | Piste pentru biciclete și sistem modern de supraveghere video-stradală realizate într-o comună din Alba prin fonduri din PNRR. Drumul comunal, modernizat prin programul „Anghel Saligny”
Piste pentru biciclete și sistem modern de supraveghere video-stradală realizate într-o comună din Alba prin fonduri din PNRR. Drumul comunal, modernizat prin programul „Anghel Saligny” Comuna Gârbova marchează finalizarea unor proiecte de investiții esențiale pentru modernizarea infrastructurii locale și creșterea gradului de confort și siguranță al cetățenilor, investiții realizate cu sprijinul finanțărilor nerambursabile prin Planul […]