În 28 mai, la Alba Iulia, reprezentanți ai cultelor din toată țara, istorici, autorități locale și naționale și membri ai societății civile vor dezbate importanța celor 100 de ani de România
Triplă sărbătoare la Alba Iulia, în 28 mai. Reprezentanți ai cultelor din toată țara, istorici, autorități locale și naționale, dar și membri ai societății civile vor dezbate importanța celor 100 de ani de România.
Evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri este o premieră și are ca scop promovarea valorilor neamului românesc. Credința poporului este adusă alături de istoria acestui neam. Participanții la discuții vor evidenția contribuția credinței neamului la istoria și diversitatea societății actuale.
Potrivit legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă, România are 18 Culte Religioase recunoscute oficial: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din Români, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană din Transilvania, Cultul Creștin Baptist- Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, Biserica Creştină După Evanghelie din România, Biserica Evanghelică Română, Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România, Federaţia
Comunităţilor Evreieşti din România- Cultul Mozaic, Cultul Musulman, Organizaţia Religioasă “Martorii lui Iehova”.
Evenimentul va avea loc în data de 28 mai în Piața Tricolorului într-un moment de mare sărbătoare pentru creștinătate. Startul manifestărilor se va da in fața Catedralei Încoronării din Alba Iulia, simbolul reîntregirii neamului românesc. Aici va avea loc un ceremonial militar de arborare a drapelului și intonarea imnului.
Programul va continua cu un simpozion care va avea ca temă : “Rolul credinței în istoria neamului românesc”. Dezbaterile vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Indiferent de Cult, mesajul este unul comun ”Deschiderea Spre Credință” – starea de spirit de care are nevoie Romania. Un important membru al elitei intelectuale spunea că: ”Există trei mari surse de rost pe lumea asta”.
”Într-o societate tot mai divizată, care se confruntă cu o profundă criza de identitate, cauzată de pierderea speranței și a reperelor morale, credința este cu siguranța una dintre “sursele de rost”. Prea mulți dintre români și-au pierdut încrederea în țara în care trăiesc, în clasa politică, în aproapele lor și chiar în ei înșiși. Evoluția și modernismul nu ar trebui să stea în calea recunoașterii și acceptării identității naționale. În 100 de ani România a avut parte de schimbări și dezvoltări majore, însă singurul fapt care a stat la baza identității noastre ca neam a rămas CREDINȚA!”, spun organizatorii.
Repere istorice și religioase:
– 27 mai Sarbatoarea Rusaliilor, Pogorârea Duhului Sfânt
– 27 mai 1600, Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizând prima unire politică a celor trei țări românești
– 27 mai 1879, Membrii Academiei au fost primiți la Palatul Cotroceni de către domnitorul Carol I. Drept recunoștință pentru sprijinirea culturii, suveranul a fost ales președinte de onoare al Academiei Române.
Evenimentul este organizat de Centrul Pentru Politici Locale în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Instituția Prefectului Alba, Primăria comunei Ighiu, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat public decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 […]
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia Un tânăr de 21 de ani din Coșlariu a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru lovire sau alte violențe, după un conflict din aprilie […]
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat miercuri, 28 octombrie 2026, sentința în dosarul a trei tineri acuzați de furt calificat, comis la Sântimbru. Niciunul nu va merge, deocamdată, la închisoare. Soluția poate fi atacată cu apel în 10 zile de la […]
