În 2018 se pregăteşte demararea lucrărilor pentru prima sală polivalentă din judeţ, ce va fi construită la Blaj
În 2018 se pregăteşte demararea lucrărilor pentru prima sală polivalentă din judeţ, ce va fi construită la Blaj.
Anul 2018 ar putea aduce demararea lucrărilor la construirea primei săli polivalente în județul Alba. Aceasta va fi construită la Blaj, în cadrul unei asocieri dintre Primăria Municipiului Blaj și Consiliul Județean Alba, pe modelul parteneriatului constituit între cele două entități pentru reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Cultural din Blaj.
Primii pași concreți au fost făcuți în luna decembrie când consilierii județeni au aprobat constituirea parteneriatului și preluarea terenului pe care va fi construit obiectivul. “Consiliul Local al municipiului Blaj solicită realizarea unui parteneriat, în cote părți egale, între Județul Alba prin Consiliul Județean Alba și municipiul Blaj prin Consiliul Local al municipiului Blaj pentru construirea la Blaj a Sălii de sport polivalentă a județului Alba.
În acest sens Consiliul Local al municipiului Blaj a identificat bunul imobil-teren situat administrativ în municipiul Blaj, înscris în CF nr. 76992 Blaj și CF nr. 77085 Blaj, în suprafaţă totală de 17.118 mp, teren adecvat construirii unei săli polivalente în condițiile și la standardele naționale și internaționale impuse unui asemenea obiectiv sportiv. Imobilul – teren unde urmează să se construiască sala polivalentă, conform legislației în vigoare, trebuie să fie în proprietatea celor două unități administrativ-teritoriale, în părți egale.
În consecință, se impune însușirea cererii adresate Consiliului local al municipiului Blaj, pentru transmiterea cotei de 1/2 părți asupra unui bun imobil – teren situat administrativ în municipiul Blaj, din domeniul public al municipiului Blaj și din administrarea Consiliului local al municipiului Blaj, în domeniul public al județului Alba și în administrarea Consiliului Județean Alba, în vederea realizării în comun a obiectivului „Sală de sport polivalentă a Județului Alba în municipiul Blaj”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat de aleșii judeţeni. Sala va avea un total de 11.000 de metri pătrați și 2.000 de locuri, investiţia urmând să fie finalizată în 2019.
Principalul rol în construirea acestui obiectiv de importanță județeană și chiar națională la Blaj și nu la Alba Iulia spre exemplu, îl reprezintă performanțele notabile pe care echipa locală de volei le-a avut în voleiul național. “Volei Alba Blaj este prima echipă din Transilvania, în istoria voleiului românesc feminin, care a cucerit titlul de Campioană a României şi Cupa României.
De trei sezoane, Blajul şi judeţul Alba reprezintă România în cea mai prestigioasă competiţie europeană de volei feminin – Liga Campionilor”, se arată în adresa înaintată de Primăria Municipiului Blaj Consiliului Județean Alba. Un alt motiv pentru care sala se va construi la Blaj și nu la Alba Iulia este acela că administrația albaiuliană nu consideră că această investiție ar fi prioritară și nu există o intenție avansată în acest sens.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]
VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”
Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]