Actualitate

În 2018, creșterea economică la nivel global va fi cea mai rapidă după 2011. Economia zonei euro va creşte cu peste 2%

Ioana Oprean

Publicat

în

Economia globală este aşteptată să urce cu aproape 4% în acest an, exprimată la paritatea puterii de cumpărare (PPP), adăugând 5.000 de miliarde de dolari peste valoarea curentă, potrivit estimărilor PwC cuprinse în raportul Global Economy Watch.

‘Vedem în 2018 un trend similar al dezvoltării economice a României. Pentru o creştere economică sustenabilă pe termen lung este nevoie de predictibilitate, stabilitate financiară, fiscală şi consens politic asupra unor proiecte majore. Este nevoie ca mediul de afaceri să poată conta pe termen lung pe aceleaşi reguli ale jocului, astfel încât să-şi poată planifica mai bine investiţiile. În acelaşi timp, este nevoie de o majorare a investiţiilor publice şi de creşterea eficienţei acestora’, a precizat Ionuţ Simion, country managing partner PwC România.

Principalele motoare de creştere ale economiei globale – Statele Unite ale Americii, ţările emergente din Asia şi zona euro – vor contribui cu aproape 70% la creşterea economică globală în 2018, comparativ cu media de aproape 60% înregistrată după anul 2000.

Economia zonei euro va creşte cu peste 2% în 2018. PwC se aşteaptă ca economiile periferice ale zonei euro să le depăşească pe cele din nucleu în ceea ce priveşte ritmul de creştere pentru al cincilea an consecutiv. Dintre economiile mari ale zonei euro, Olanda este de aşteptat să înregistreze cea mai accelerată creştere, cu aproape 2,5%. La polul opus, nesiguranţa legată de Brexit va afecta ritmul de creştere al Regatului Unit, care va ajunge la 1,4% în 2018.

‘Ne aşteptăm ca în 2018 economia mondială să aibă cea mai mare rată de creştere din 2011 încoace, cu cele trei motoare principale – SUA, zona euro şi Asia – raportând creşteri în tandem. Cu toate acestea, există câteva dezavantaje şi riscuri pe care business-urile trebuie să le monitorizeze, inclusiv progresul negocierilor pe tema Brexit, alegerile generale programate în ţările cu economii puternice şi tendinţele protecţioniste în câteva sectoare de nişă ale economiei’, a spus Barret Kupelian, economist senior al PwC.

Cu cel mai rapid nivel de creştere de câţiva ani încoace, 2018 este previzionat de PwC a fi cel mai bun an, de asemenea şi pentru sectorul energetic. Din totalul energiei consumate la nivel global anul acesta, India şi China vor consuma aproximativ 30% din total.

În ciuda acestor creşteri, PwC se aşteaptă ca preţul petrolului să rămână stabil în termeni reali, OPEC şi aliaţii săi menţinând reducerea de 1,8 milioane de barili pe zi a producţiei până la finalul anului viitor.

Conform raportului PwC, în 2018, Banca Centrala Europeană ar putea reduce achiziţiile lunare de active în 2018, dar o schimbare dramatică a politicii monetare a Japoniei este puţin probabilă. În ţările G7, rata şomajului este previzionată a ajunge la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani, în jur de 5%, sau 19 milioane de lucrători.

Salariile vor înregistra o creştere modestă în câteva economii mai dezvoltate unde există spaţiu limitat de creştere, dar şi aşa nivelul lor va fi sub cel din anii dinaintea crizei. Populaţia globului va creşte cu aproximativ 80 de milioane în 2018, dar ca nivel procentual acesta este cel mai scăzut nivel din 1950 şi până astăzi. Pentru fiecare 10 oameni noi adăugaţi la populaţia lumii, PwC previzionează că nouă vor fi localizaţi fie în Africa, fie în Asia.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Viorel Pașca, proprietarul azilelor din Bihor, după ce a primit donații de la români: ,,Conturile noastre au fost puse sub sechestru, vă rog nu mai trimiteți bani”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Viorel Pașca, proprietarul azilelor din Bihor, după ce a primit donații de la români: ,,Conturile noastre au fost puse sub sechestru, vă rog nu mai trimiteți bani” Viorel Pașca, proprietarul azilelor din Bihor, a publicat un mesaj pe Facebook, sâmbătă, 4 iulie 2026, în care le cere oamenilor să nu îi mai trimită bani în […]

Citește mai mult

Actualitate

Dosar de fraudă informatică cu miză de jumătate de milion de lei: Curtea de Apel Alba Iulia a desființat parțial sentința inițială și a recunoscut acordul părților din dosar

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de fraudă informatică cu miză de jumătate de milion de lei: Curtea de Apel Alba Iulia a desființat parțial sentința inițială și a recunoscut acordul părților din dosar Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat marți, 23 iunie 2026 o decizie definitivă într-un dosar penal privind acuzații de fals informatic în formă continuată, în […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Bogdan Glăvan, despre rata șomajului: ,,Arată de parcă am fi în pandemie. Este un dezastru politic”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Bogdan Glăvan, despre rata șomajului: ,,Arată de parcă am fi în pandemie. Este un dezastru politic” Economistul Bogdan Glăvan a publicat recent un text, pe o rețea de socializare, în care discută despre rata șomajului care spune el că arată ,,de parcă am fi în pandemie”. Bogdan Glăvan susține că acest lucru este un […]

Citește mai mult