Actualitate

În 18 iunie va avea loc o nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscale

Ioana Oprean

Publicat

în

Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 31 mai 2017 este programată pentru duminică, 18 iunie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, anunţă Ministerul Finanţelor. Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape: dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

– etapa I: va fi extrasă bila pentru determinarea zilei emiterii bonurilor câştigătoare, cu numere de la 1 la 31;

– etapa II: vor fi extrase 3 bile pentru determinarea valorii bonurilor câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.

Extragerea va fi realizată cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto. Comisia de supraveghere va fi formată din câte un reprezentant al MFP, al ANAF şi al CNLR. Bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de tragere.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF. În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

În cazul realizării celei de-a doua etape de selecţie, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Şi această extragere va fi realizată cu urnele CNLR şi va fi televizată, data organizării acesteia urmând să fie anunţată ulterior.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa

Bogdan Ilea

Publicat

în

Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa, clasament realizat în funcție de numărul recenziilor de pe Google. Obiectivul turistic din Transilvania se află alături de atracții celebre precum […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Nu iau în calcul să-mi depun mandatul”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Nu iau în calcul să-mi depun mandatul” Siegfried Mureșan, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, a declarat vineri seară că nu intenționează să își depună mandatul în cazul în care, la finalul perioadei de negocieri, va constata că nu dispune de voturile necesare pentru învestirea Cabinetului. În plus, […]

Citește mai mult

Actualitate

Comisia Europeană a aprobat Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comisia Europeană a aprobat Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine Comisia Europeană (CE) a aprobat Planul de Acțiune elaborat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, măsură care permite protejarea exporturilor de carcase și produse printr-o schemă diferențiată de […]

Citește mai mult