Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Editorial

Impozitarea pe glob

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Haoleu, mânca-ţi-aş trandafiraşul portocaliu, conaşule Boc! Gata, până-aici ţi-a fost, cu guvernul tău cu tot! De nu te-or frige la foc moderat ghicitoarele, vrăjitoarele şi clarvăzătoarele, să nu-mi spui mie, mama Omida! Şi poate că ţi-or trimite şi niscaiva argint viu, on-line. Că toate „are” blog ori site pe net şi la o adică îţi leagă cununiile direct pe Facebook, cu clik şi un „turn off” de nu-ţi mai găseşti „restartul” nici la OPCB (Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Buzunărit).
Cum de-ai îndrăznit, frumosule, chiparosule, băftosule, să declari că valeţii, astrologii, prezicătoarele, vrăjitoarele şi manechinele se află înscrise în Codul CAEN al activităţilor economice din România şi să le bagi mâna până la cot în buzunare? Carevasăzică să plătească impozit pe venit! Nu te-ai gândit, valorosule, că valeţii or să-i lase pe oameni cu bagaje cu tot, în holul hotelului şi tot n-o să-ţi „doneze” o parte din bacşiş? Astrologii s-ar putea să-ţi bage două – trei cuadraturi de-o să te trezeşti cu Ponta şi Antonescu pe capul în care s-au spart ouăle la Paşti! De prezicătoare nici nu mai vorbesc, pentru că şi pesimismul e un optimism bine informat. Nu-ţi dai seama, ciumpalacule, că s-au lins pe botişor politicienii de fotomodelele de partid, de dizeuze play-back pe la sindrofii? Adio miss-uri şi şcoli de vară pentru tinere sexoase, cu ambiţii ascunse şi perspective de alcov! Rămas bun hostesselor cu sânii siliconaţi, mulaţi peste tricourile de partid, ca să dea bine la congresele televizate. Te-ai legat nerecunoscătorule de cântăreţele care mai reuşeau să-ţi binedispună şeful. Cine o să-i mai cânte de ziua sa… „Fetele lu’ tata”?!
Dar ce te faci cu practicantele magiei negre, albe ori gri? Le impozitezi en-gros ori en-detail!? Cu vrăjitoarele ce-ai avut, mneata? Nu le-ai îndemnat pe ele, săracile, să sară pe Geoană şi să-l perpelească în flăcări violet? Nu au strigat ele din toţi plămânii „Băsescu preşedinte!”, că numai aşa o să ne fie bine la toţi? Acum te suceşti împotriva mâinilor şi a globurilor magice care v-au ocrotit cu descântece? Să vedeţi ce-o să păţiţi!
Haoleu, hali-ţi-aş portofelul tău de jmeker, ăsta e numai începutul! Să-ţi dea Omida cu scuipat în cerul gurii, să nu te deochi! Deja pe la vrăjitoarele negre se coc la foc mocnit păpuşele „voodoo”, cu chipul lui Boc şi cu impozitul de gât. Au început să clocotească „ceaoanele” cu blesteme şi descântece, se înnegresc globurile de cristal şi se fac deja cu pumnul cărţile pentru Tarot. Ameninţă că or să se abată necazurile pe domnu’ prim-ministru, mai ceva ca plăgile pe biblicul faraon, de-or să-l asculte cu ghiocul! Că degeaba îi mai leagă viitorul cu „piedica de la picioarele mortului”! La viaţa „îmbelşugată” la care ne-a condamnat să trăim, vom ajunge cu toţii „într-un loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea”. Dar şi taxele şi impozitele!
Şi dacă tot au scăpat de biruri Adrian Minune, Florin Salam şi fetiţele vesele de pe Centură, în mod sigur nu se vor putea eschiva de la impozitare alde Harry Potter, zânele Winx şi Lordul Cap de Mort. Când îşi vor transfera „afacerile” în România…
Dumitru HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea