Politică Administrație

Implicații și posibile consecințe ale unor proiecte derulate prin PNRR

Unirea Ziarul

Publicat

în

Implicații și posibile consecințe ale unor proiecte derulate prin PNRR

Sunt sigur că o bună parte dintre colegii primarii care au semnat, cu curaj și cuvenitul anunț în social-media, finanțări pe Componenta 5 – Valul renovării (renovarea moderată sau aprofundată a clădirilor publice și nu numai), discută despre nevoia de suplimentare a banilor pentru ca investițiile din această zonă să se poată finaliza la timp. Adică, până în 2026.

E clar ca lumina zilei că valorile estimate inițial în negocierile cu Comisia, costuri maxime admise de 440 euro/mp pentru varianta moderată și de 500 de euro/mp pentru lucrări aprofundate, nu împlinesc actualele condiții de piață. La ce poate duce asta? La situații, din păcate, prea des apărute în istoria investițiilor publice din România. Copii care ar putea fi relocați din cauză că lucrările de renovare a școlilor s-au oprit, pacienți prinși cu schela la geamul salonului, grădinițe cu curțile pline de materiale, iar enumerarea ar putea cuprinde multe astfel de neplăceri cauzate de oprirea lucrărilor.

Nu am niciun dubiu că toate astea sunt pe lista îngrijorărilor multor primari gospodari. Nici mie nu mi-ar cădea bine ca, peste un timp de la începerea unor lucrări de renovare, să am tristul privilegiu de a anunța constructorul și beneficiarul în cauză că „stăm să ne vină banii”.

E un context foarte încâlcit. Multe lucrări, puțini constructori și limite de prețuri ce nu mai au legătură cu piața. O șansă mai mare în implementare ar fi să ne batem capul mai puțin cu situația politică și să găsim soluții, rapid, în maniera în care s-au mai rezolvat astfel de situații, cu ajutorul OUG 64/2022 sau a Ordonanței 15/2021.

Sunt și voi rămâne unul dintre oamenii de administrație care cred că prevenția e mai importantă decât leacul. Asta însemnă că ACUM e momentul ca în dreptul acestor tipuri de proiecte să apară rețeta de finanțare suplimentară și, odată cu asta, șansa ca ele să fie finalizate în cadrul de timp al PNRR. Altfel, viitorul ne va confrunta cu situații ce vor părea fără scuză în ochii copiilor, pacienților, beneficiarilor de servicii sociale și, de fapt, a tuturor.

Mircea Hava -europarlamentar PNL
Membru EPP


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții Autoritățile publice ale municipiului Blaj, au demarat în urmă cu câțiva ani un amplu proces prin care urmăresc eficientizare energetică a tuturor locuințelor colective construite […]

Citește mai mult