Iluminat public mai eficient la Alba Iulia. Proiectul de peste 1 000 000 de lei, pe masa consilierilor locali
Municipiul Alba Iulia se va bucura în curând de o nouă ,,față” a iluminatului public în oraș, sub forma a 223 de noi corpuri de iluminat.
În valoare totală de 1.319.162,27 lei, proiectul, denumit ,,Programul privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public” va consta în montarea a 223 corpuri (aparate) de iluminat bazate pe tehnologie LED, cu respectarea încadrării în clasele de iluminat a drumurilor/străzilor aferente proiectului și implementarea unui sistem de dimare/telegestiune în cele 223 aparate de iluminat ale municipiului, care va permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiție.
Pentru toate corpurile (aparatele) de iluminat se vor executa următoarele lucrări de bază, necesare demontării și montării acestora și echiparea cu sistemul inteligent de management prin telegestiune:
-deconectarea de la rețea a sistemului de iluminat;
-demontarea corpurilor (aparatelor) de iluminat existente, împreună cu brațele de prindere;
-montarea noilor corpuri (aparate) de iluminat, bazate pe tehnologie LED cu accesoriile aferente;
-realizarea conexiunilor;
-instalarea sistemului de dimare/telegestiune;
-configurarea inițială a sistemului de dimare/telegestiune;
-testare, verificare și punere în funcțiune.
Durata de realizare al acestui proiect este de 8 luni, în conformitate cu graficul orientativ de realizare al investiției
Obiectul Programului vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED, precum și achiziționarea și instalarea sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiții.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
S-a îmbătat și și-a bătut propria mamă și pe surorile acesteia: Bărbat din Sântimbru, reținut de polițiștii din Alba
S-a îmbătat și și-a bătut propria mamă și surorile: Bărbat din Sântimbru, reținut de polițiștii din Alba Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Sântimbru, a fost reținut de polițiștii din Alba, după ce și-ar fi agresat fizic mama și cele două surori ale acesteia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Conform IP […]
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]
VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”
1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]
