Politică Administrație

ÎCCJ: Adrian Năstase condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul Zambaccian

Ioana Oprean

Publicat

în

ZECE PENTRU ROMANIA 2008 - GALAFostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv de Înalta Curtea de Casație și Justiție, în dosarul Zambaccian, la patru ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită. În același dosar, soţia sa, Dana, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.

Completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată şi la trei ani de închisoare pentru şantaj. Instanţa a dispus contopirea pedepselor, urmând ca Adrian Năstase să o execute pe cea mai grea, de patru ani de închisoare.

Instanţa l-a mai condamnat pe Adrian Năstase la cinci ani interzicerea unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Dana Năstase a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru „participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală”, instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de opt ani.

Irina Paula Jianu, fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru spălare de bani în formă continuată şi la doi ani de închisoare pentru participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii, în formă continuată.

Totodată, judecătorii au dispus decontopirea pedepsei de trei ani de închisoare, dispusă de instanţa de fond, în pedepsele componente de doi ani de închisoare pentru folosirea bunurilor societăţii comerciale împotriva scopurilor acesteia şi, respectiv, de trei ani de închisoare pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la vamă.

Completul de cinci judecători a constatat, în cazul Irinei Jianu, încetarea procesului penal dare de mită şi pentru participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

Instanţa a contopit pedepsele la care a fost condamnată Jianu, urmând ca aceasta să execute patru ani de închisoare. De asemenea, judecătorii au dispus ca pedeapsă complementară interzicerea unor drepturi civile pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei cu închisoarea.

Completul de cinci judecători a menţionat că Irina Jianu este arestată în altă cauză.

Irina Paula Jianu execută pedeapsa de şase de închisoare primită în dosarul „Trofeul calităţii”, în iunie 2012.

La 30 martie 2012, în dosarul Zambaccian, legat de modul în care soţii Adrian şi Dana Năstase au achiziţionat bunuri provenind din China, fostul premier a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.

Soţia fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată atunci tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru „participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală”, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Paula Jianu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Instanţa a dispus în cazul acesteia o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru folosirea bunurilor societăţii comerciale împotriva scopurilor acesteia şi o altă pedeapsă, de trei ani de închisoare, pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la vamă. Cele două pedepse au fost contopite de instanţă, Jianu urmând să exercute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare, dacă sentinţa va deveni definitivă. Irina Jianu a fost achitată de magistraţi pentru dare de mită, spălare de bani şi fals intelectual, celelalte fapte pentru care procurorii o acuzaseră în acest dosar.

Sentinţa din 30 martie 2012 a completului de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost contestată atât de inculpaţi, cât şi de procurori, la Completul de cinci judecători, care luni a dat decizia definitivă în această cauză.

În 5 mai 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată pe Adrian Năstase, Dana Năstase şi Irina Paula Jianu, pentru fapte de corupţie.

Adrian Năstase a fost acuzat în acest caz că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Năstase a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.

Bogdan Ilea

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, fost candidat al partidului la Primăria Cugir a fost numit administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Numirea a fost făcută prin ordin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță Orașul Câmpeni se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții din ultimii ani în infrastructura de iluminat public. Întregul sistem de iluminat stradal […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Conducte de utilități vechi și de 70 de ani, înlocuite în Uioara de Sus. Primarul Silviu Vințeler: „După săpături, asfaltăm tot!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducte de utilități vechi și de 70 de ani, înlocuite în Uioara de Sus. Primarul Silviu Vințeler: „După săpături, asfaltăm tot!” Administrația locală din Ocna Mureș, în parteneriat cu E.ON și APA CTTA, a început înlocuirea rețelelor de gaz și apă de pe strada Lungă din Uioara de Sus. Conductele actuale, unele vechi și de […]

Citește mai mult