Iarnă interesantă la bursa transferurilor din Alba | Uniriștii albaiulieni, la mare căutare
De aproximativ o lună s-a tras cortina peste eșalonul terț în a cărui Serie a 9-a activează și trei conjudețene. Din punct de vedere al achizițiilor, momentan nu sunt multe mutări parafate, cu excepția venirii atacantului Vasinc la CS Ocna Mureș, însă iarna se anunță interesantă în privința bursei transferurilor din Alba.
La mare căutare în această perioadă sunt unii dintre echipierii Unirii Alba Iulia, echipă ce are probleme financiare, în Cetatea Marii Uniri putându-se asista la o nouă plecare în masă, anumiți jucători fiind tentanți pentru echipele din județ. Astfel, Alexandru Giurgiu se află în fruntea listei la “Soda dragă”, gruparea ce nu este la prima ternativă de înregimentare a polivalentului fotbalist. Și atacantul Răzvan Fetița a anunțat că intenționează să plece, o posibilă destinație fiind CS Universitatea Alba Iulia, liderul Ligii a 4-a, ce are o stabilitate financiară de invidiat și caută un jucător în compartimentul ofensiv. Tot sub comanda lui Mihai Manea ar putea ajunge alți doi mijlocași din Liga a 3-a, uniristul Andrei Bîrdea și experimentatul Răzvan Frențiu (CS Ocna Mureș), ambii intrați de la 1 ianuarie 2022 în ultimele 6 luni contractuale, dar și talentatul Balint Gylien (n. 2004, Fortuna Lunca Mureșului, jucător trecut pe la UTA Arad).
Posibila plecare a golgheterului Marius Lupu în eșalonul superior, la Concordia Chiajna, îi obligă pe oficialii Metalurgistului Cugir să caute soluții în avanposturi. O variantă s-a numit Alexandru Cioară (CS Ocna Mureș), însă pretențiile financiare ale vârfului de atac, care și lucrează, nu pot fi onorate de gruparea de sub Drăgana. Alternativa s-ar numi cugireanul Marian Codrea, legitimat la FC Brașov din vară, care nu intră în planurile antrenorului Călin Moldovan, dar încă nu a semnat rezilierea cu “stegarii”. Masivul vârf de atac a fost aproape să semneze cu “roș-albaștrii” lui Lucian Itu în precedenta pauză, însă a dat curs propunerii venite de sub Tâmpa, unde nu s-a acomodat și a jucat extrem de puțin, fără a marca.
Un alt unirist, Paul Haj, și el un jucător ce acoperă mai multe posturi, fotbalist de 18 ani, ar fi varianta ideală pentru formația cugireană în perspectiva acoperirii capitolului Under. Fotbalist cu potențial, albaiulianul nu ar spune “nu” unei mutări alături de Vitinha, I. Grozav, P. Păcurar sau Selagea, totul depinzând de modul cum își va rezolva problemele cu Unirea Alba Iulia în condițiile în care sunt foarte multe salarii neplătite, dar “lanterna roșie” poate solicita compensația de formare, dar și cea de promovare. Haj s-a pregătit în vară o perioadă cu CSA Steaua, însă uniriștii au cerut atunci 10.000 de euro, o sumă considerată mult prea ridicată. În acest moment Haj ar putea pleca de la Alba Iulia și din postura de jucător liber de contract, dacă își va depune memoriu în acest sens.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăreste Ziarul Unirea pe ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Sport
Verdict pentru CSM Unirea Alba Iulia la Lausanne: Ce a decis Tribunalul de Arbitraj Sportiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a pronunțat miercuri, 15 iulie 2026 decizia în litigiul care amenința să dea peste cap barajele de promovare organizate de Federația Română de Fotbal. Verdictul stabilește că rezultatele disputelor de promovare rămân valabile, iar meciurile […]
Volei Alba Blaj, direct în optimile Cupei CEV, meciuri în ianuarie 2027, posibil adversar, Dinamo București
Volei Alba Blaj, vicecampioana României, va începe campania europeană direct în optimile Cupei CEV, meciuri în ianuarie 2027, posibil adversar, Dinamo București Volei Alba Blaj, vicecampioana României, și-a aflat miercuri, 15 iulie, adversarele din Cupa CEV, a doua competiție continentală. Citește și: CSM Volei Alba Blaj, cea mai bună echipă a județului Alba în 2025, […]
Viitorul Sântimbru, campioana din Alba, nu se înscrie în Liga 3! Ovidiu Hulea: „Regretăm, dar nu periclitez viitorul familiei!”
Viitorul Sântimbru, campioana din Alba, nu se înscrie în Liga 3, în ediția 2026/2027! Viitorul Sântimbru, nu va activa în eșalonul terț, deși și-a câștigat dreptul de a juca pe a treia scenă, în urma barajului cu Academica Transilvania Târgu Mureș (3-1, 2-0). Ovidiu Hulea: „Regretăm, dar nu periclitez viitorul familiei!” Astfel Alba rămâne cu […]









