Actualitate

Ianuarie 2026, una dintre cele mai friguroase luni de început de an în România: „Sunt posibile în viitor și temperaturi în jurul a -30 de grade”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ianuarie 2026, una dintre cele mai friguroase luni de început de an în România

Până acum, luna ianuarie a anului 2026 a atras atenția prin perioada lungă de timp cu vreme deosebit de rece și geroasă, arată o analiză publicată, joi, 22 ianuarie 2026, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vremea este deosebit de rece, atunci când, valorile de temperatură înregistrate sunt cu 5…9°C mai scăzute decât mediile multianuale specifice perioadei, iar geroasă, atunci când temperaturile ating sau scad sub -10°C, precizează specialiștii ANM.

Potrivit acestora, optsprezece zile din luna ianuarie, din cele douăzeci și două de până acum, au fost cu vreme deosebit de rece, dar și cu ger, la cel puțin o stație meteorologică (în intervalele 1-5 ianuarie și 9-21 ianuarie). Prin urmare au fost 5, respectiv 13 zile consecutive care au îndeplinit criteriile mai sus menționate.

În datele de 1, 9, 12-14 și 16-21 ianuarie care s-au înregistrat temperaturi egale sau mai mici de -10°C, la cel puțin zece stații meteorologice. Astfel, între 16 și 21 ianuarie, au fost 6 zile consecutive cu ger la minimum 10 stații meteo.

*„Polul frigului” în România

Cea mai mică temperatură minimă înregistrată a fost de -21.7°C (17.01.2026) la Joseni și de -14.6°C (13.01.2026) la București – Băneasa. Cea mai mică temperatură maximă a fost de -11.4°C (17.01.2026) la Radar Bârnova, de -10.9°C (17.01.2026) la Joseni, iar la București de -4.5°C (11.01.2026) – la stația meteo Afumați.

Totuși acest aspect al vremii nu a fost nici pe departe unul nemaiîntâlnit în România. Au fost ani chiar și cu mai multe zile consecutive cu ger. De exemplu, în ultimii 20 de ani, anul cu cele mai multe zile cu ger și cu cele mai multe zile consecutive cu ger a fost 2017. Vremea a fost geroasă, la cel puțin o stație, în 30 din 31 de zile, iar numărul de zile consecutive a fost de 26 (între 6 și 31 ianuarie), Dacă luăm în calcul un minim de 10 stații cu ger pe zi, numărul de zile consecutive este de 14 (între 18 și 31 ianuarie).

În luna ianuarie 2017, temperatura medie a aerului a avut valori cu mult mai coborâte decât cele normale pe întreg teritoriul țării. Astfel, temperatura medie la nivel național, de -6,0ºC, s-a situat pe locul al cincilea în ierarhia celor mai coborâte temperaturi medii ale lunii ianuarie, începând din 1961 și până în prezent.

Cea mai mică temperatură minimă a fost de -32°C (10.01.2017) la Întorsura Buzăului și de -21.7°C (10.01.2017) la București –Băneasa. Cea mai mică temperatură maximă a fost de -16.4°C (07.01.2017) la Radar Bârnova și de -15.9°C (10.01.2017) la stația Baraolt, iar la București de -10.2°C (08.01.2017), la stația meteorologică Afumați.

Ani în care, după 2007, a mai fost ger, la minimum 10 stații meteorologice, pentru o perioadă mai lungă de timp, sunt: 2009 (11 zile consecutive, între 20 și 30 ianuarie), 2010 (11 zile consecutive, între 3 și 13 ianuarie), 2011 (7, respectiv 8 zile consecutive, între 1 și 7 ianuarie și între 24 și 31 ianuarie), 2013 (8 zile consecutive în intervalul 7-14 ianuarie), 2016 (6, respectiv 8 zile consecutive, între 1 și 6 ianuarie și între 18 și 25 ianuarie), dar și mai recent, în 2022 (7 zile consecutive, între 19 și 25 ianuarie).

La polul opus, ani cu ianuarie cald, au fost: 2007 (doar 5 zile cu ger la cel puțin o stație meteorologică) și 2023 (doar 2 zile cu ger la cel puțin o stație meteorologică).

Din punct de vedere climatologic, luna ianuarie este cea mai rece lună din an, cu ger mai ales noaptea și dimineața, în general între 8 și 14 zile, dacă avem în vedere tiparul iernilor de după anul 2006 și luăm în considerare temperaturile de maximum -10 grade la cel puțin 10 stații meteorologice.

Pentru București, tot 2017 a fost anul cu cel mai rece ianuarie de după 2006. S-au înregistrat 18 zile cu ger (între 7 și 13, între 15 și 16, între 19 și 22, precum și între 25 și 29 ianuarie). Cea mai mică temperatură minimă a fost de -21.7°C (la stația meteo Băneasa), iar cea mai mică maximă, de -10.2°C (la stația meteo Afumați).

Anul acesta, până în data de 22 ianuarie, în capitală au fost 8 zile cu ger (între 12 și 14 ianuarie, 16 și 17 ianuarie și 19 și 21 ianuarie). Cea mai mică temperatură minimă a fost de –14.6°C (la stația meteo Băneasa), iar cea mai mică maximă, de -4.5°C (stația meteo Afumați).

Alți ani cu multe zile cu ger în București au fost (2016 și 2010, cu 13 zile în total și 2011, cu un total de10 zile). După anul 2006, cel mai mare număr de zile consecutive cu ger a fost de 11, între 20 și 30 ianuarie, 2010.

Clasamentul celor mai scăzute temperaturi pentru luna ianuarie:

MINIMA ABSOLUTĂ: –38.5°C în localitatea Bod, jud. Brașov în 1942.​
–38.4°C la Miercurea Ciuc, jud. Harghita în 1985
​-38.0 °C la Joseni în 18.01.1963
​-35.5 °C la Întorsura Buzăului în 05.01.1990 și 13.01.1985
​-35.3 °C la Timișoara în 24.01.1963
​-35.2 °C la Dej în 18.01.1963
​-35.0 °C la Roman în 14.01.1893
​-34.9 °C la Sfântu-Gheorghe (Covasna) în 13.01.1985
​-34.8 °C la Alexandria în 24.01 1942 și 25.01.1942
​-34.7 °C la Toplița în 18.01.1963
​-34.6 °C la Roșiorii de Vede în 25.01.1942

Media multianuala (1991-2020) IANUARIE / -1.9 ºC

1. -9.3C / 1963 (-7.2)
2. -7.4C / 1985 (-5.3)
3. -7.0C / 1964 (-4.9)
4. -6.6C / 1969 (-4.5)

Până în data de 21 ianuarie 2026 abaterea termică (1991-2020) pentru ianuarie 2026 este de -1.3C.

*Ianuarie 2017, locul 5 în topul celor mai reci din an

În ziua de 6 ianuarie 2017, vremea s-a răcit accentuat faţă de intervalul precedent, devenind deosebit de rece pentru această dată, iar în noaptea de 6 spre 7 ianuarie a fost geroasă în cea mai mare parte a ţării. În intervalul 7-9 ianuarie, vremea s-a menținut geroasă atât pe parcursul zilelor cât al nopților în majoritatea zonelor țării. În ziua de 11 ianuarie, vremea a fost în continuare deosebit de rece, iar în noaptea de 11 spre 12 ianuarie, a devenit din nou geroasă în mare parte din ţară. În intervalul 12-15 ianuarie, deși la început, vremea a fost deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, local geroasă în sudul, centrul şi estul teritoriului, ulterior valorile termice au crescut semnificativ în toate regiunile și s-au situat local peste mediile multianuale. În intervalul 16-19 ianuarie, vremea s-a răcit din nou și a devenit rece, geroasă în cursul nopților în majoritatea regiunilor. În ultima decadă a lunii ianuarie, deși valorile termice au avut unele variații de la o zi la alta, pe ansamblu, a vremea a fost rece, local geroasă în cursul nopților și al dimineților.

La mai multe staţii meteorologice s-au înregistrat noi recorduri zilnice ale celor mai coborâte temperaturi minime din întreg şirul de observaţii în zilele de 2, 3, 7, 8, 9, 11, 12, 16, 20, 22 și 26 ianuarie.

La mai multe staţii meteorologice s-au înregistrat noi recorduri zilnice ale celor mai coborâte temperaturi maxime din întreg şirul de observaţii în zilele de 2, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 20, 21 și 27 ianuarie.

„În concluzie, deși în ultimele două decenii fecvența și intensitatea valurilor de ger sunt în scădere vizibilă, iar temperaturi în jurul a -30 de grade se înregistrează tot mai rar și la cât mai puține stații, astfel de evenimente severe nu sunt excluse din scenariile următoarelor ierni”, se mai scrie în analiza ANM.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sancțiuni de până la 500.000 de lei și confiscarea utilajelor pentru balastierele ilegale. Proiect de lege depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

Sancțiuni de până la 500.000 de lei și confiscarea utilajelor pentru balastierele ilegale. Proiect de lege depus în Parlament Ministrul interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a depus miercuri, 3 iunie 2026, în Parlament, un proiect de lege care prevede amenzi de până la 500.000 de lei, confiscarea utilajelor și interdicții de operare de cinci ani […]

Citește mai mult

Actualitate

DEER demarează o nouă campanie de conștientizare privind riscurile și consecințele asociate consumului fraudulos de energie electrică. Recomandări

Bogdan Ilea

Publicat

în

DEER demarează o nouă campanie de conștientizare privind riscurile și consecințele asociate consumului fraudulos de energie electrică. Recomandări Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a lansat o amplă campanie de informare și conștientizare publică privind riscurile și consecințele consumului fraudulos de energie electrică, un fenomen care afectează siguranța oamenilor, funcționarea rețelelor electrice și calitatea serviciului de […]

Citește mai mult

Actualitate

Fostul premier Florin Cîțu: Oficial avem cea mai agresivă corecție impusă românilor prin decizii politice greșite. Când lovești consumul privat ca să salvezi cheltuiala publică, nu faci reformă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fostul premier Florin Cîțu: Oficial avem cea mai agresivă corecție impusă românilor prin decizii politice greșite. Când lovești consumul privat ca să salvezi cheltuiala publică, nu faci reformă Florin Cîțu, fostul premier al României, a publicat, o postare pe o rețea de socializare, în care discută despre efectele politicilor împotriva consumului privat care continuă și […]

Citește mai mult